Taxa pentru reabilitarea faţadelor clădirilor din centrul istoric al oraşului Oradea instuită de primărie este contestată de proprietarii imobilelor în cauză.
După emiterea înştiinţărilor de plată a taxei, cetăţenii au depus la Primărie peste 1200 de contestaţii.
"Acestea se refereau mai mult la probleme legate de starea clădirii, obţinerea unor acte din partea Instituţiei Arhitectului-Şef, la faptul că unele lucrări se află în curs de execuţie sau la faptul că unii şi-au renovat deja faţadele, şi mai puţin la plata taxei sau cuantumul acesteia", a precizat arhitectul şef, d-na Lucia Iacob.
În urma analizării contestaţiilor s-a luat hotarârea ca apartamentele care nu sunt monument istoric şi nu au vizibilitate de pe domeniul public să fie scutite de plata taxei. Vor fi scutite de plata taxei şi clădirile ce au fost recent restaurate în conformitate cu arhitectura locului.
"Primăria nu doreşte să crească, în acest mod, sumele încasate de la cetăţeni, ci doreşte să îi determine să îşi reabiliteze faţadele acestor clădiri din Centrul Istoric", a declarat viceprimarul Gheorghe Carp. Primăria chiar oferă stimulente pentru cei ce demarează lucrările, în primul sau al doilea an de aplicare. Aceştia vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădiri o perioadă de 5 ani, în aceste condiţii facilitatea fiind mult mai mare decât obligaţia de plată. Se acordă în plus scutirea de taxă de autorizare şi imprumuturi fără dobândă.
Taxa obligatorie de reabilitare este stabilită diferenţiat, în funcţie de suprafaţa construită. Debitul acestei taxe este de 868.563,65 lei la persoane juridice şi 1339.802,62 lei la persoane fizice, iar sumele încasate, până în prezent, sunt 25.978,90lei la persoane juridice (30) şi 90.091,98 le persoane fizice (420).
Ansamblului Urban-Centrul Istoric Oradea cuprinde 173 de străzi, din cele 3518 clădiri analizate 1744 sunt clădiri cu faţade neîntreţinute. Aceste clădiri sunt deţinute în proprietate de 5726 persoane fizice şi 455 persoane juridice, cărora li s-au transmis procese verbale de impunere.