Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

LegeaProcese mai rapide

G.D. Ştirile Zilei /

"Mica reformă în justiţie" intră în vigoare pe 26 noiembrie. Mai precis Legea nr 202/20101 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor începe să producă efecte la o lună după publicarea sa în Monitorul Oficial.

Noua lege va conduce la o creştere a eficienţei procedurilor judiciare, la unificarea jurisprudenţei instanţelor din România, precum şi la responsabilizarea sistemului judiciar, afirmă doamna Ligia Cecilia Popescu, avocat senior, şef departament Litigii, la "Wolf Theiss". Eficienţa procedurilor judiciare creşte prin faptul că citaţia, de exemplu, nu mai este atât de importantă în cadrul procesului de comunicare, judecătorii nu mai pot să dea termene foarte lungi, excepţiile de neconstituţionalitate nu mai pot suspenda procesele. Totodată, sunt stipulate prevederi care împiedică părţile să folosească strămutarea în vederea lungirii proceselor, precum şi modificări în alcătuirea completelor de judecată.

De asemenea, legea prevede măsuri de unificarea jurisprudenţei instanţelor din România prin care să se evite situaţiile în care instanţe din diverse colţuri ale ţării dau pentru aceeaşi cauză soluţii complet diferite.

Legea încurajează folosirea medierii înaintea momentului în care părţile se adresează instanţei pentru conflictele comerciale.

Profesorul Lucian Mihai, Of-Counsel la Wolf Theiss Bucureşti, este de părere că "mica reformă"este buzduganul care pregăteşte intrarea în vigoare a noilor Coduri, cel de procedură civilă şi cel civil. Domnia sa a declarat, ieri, că intrarea în vigoare a celor două Coduri a fost prevăzută de Guvern la 1 octombrie 2011.

Casa de avocatură "Wolf Theiss" este interesată să acorde consultanţă şi asistenţă juridică în afacerile legate de energii regenerabile, achiziţii în agricultură, transport, farmaceutice, a subliniat Bryan W. Jardine, managing partner al Wolf Theiss Bucureşti din 2005.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional