Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

LEGEARamona Mănescu doreşte reformarea procedurilor privind achiziţiile publice

C.P. Ştirile Zilei /

Ramona Mănescu doreşte reformarea procedurilor privind achiziţiile publice

Coordonatoarea liberalilor europeni în Comisia pentru Politică Regională a Parlamentului European, Ramona Mănescu, şi-a prezentat miercuri, 25 mai 2011, în plenul comisiei, proiectul de opinie referitor la modernizarea achiziţiilor publice, conform unui comunicat de presă al Partidului Naţional Liberal (PNL).

În privinţa României, eurodeputata liberală susţine că acest document va ajuta la accelerarea procesului de standardizare în ceea ce priveşte procedura de achiziţii publice.

"Standardizarea procedurilor în etapa achiziţiei publice este măsura care, pe de-o parte simplifică acest proces, iar pe de altă parte, este un instrument de luptă împotriva corupţiei. Argumentul meu este raportul Curţii de Audit, care demonstrează ca vorbim despre una din cele mai întâlnite cauze ale neregulilor privind implementarea proiectelor europene. Autorităţile locale şi regionale trebuie să joace rolul principal în procesul de revizuire a normelor UE de achiziţii publice, având autonomie sporită pentru a achiziţiona ceea ce este adecvat pentru nevoile lor. Consider esenţială crearea instrumentelor necesare pentru o mai bună cooperare transfrontalieră în domeniu, astfel încât să sporim eficienţa cheltuielilor în cadrul programelor finanţate în cadrul politicii de coeziune", a declarat Ramona Mănescu.

Aceasta a afirmat, în cadrul intervenţiei sale, că un rol important în reformarea acestui sistem îl are Comisia Europeană:

"Solicit Comisiei Europene, prin această opinie, să abordeze gravele deficienţe legate de respectarea normelor de achiziţii publice. Acestea au fost identificate în mod repetat de Curtea de Audit în cadrul punerii în aplicare a proiectelor finanţate prin FEDER şi Fondul de coeziune şi reprezintă 43% din toate erorile menţionate în Raportului Curţii pentru 2009."

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional