Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

LEGEASectorul 3: Amenzi pentru nerespectarea disciplinei în construcţii

C.P. Ştirile Zilei /

Serviciul Disciplina în Construcţii din cadrul Primăriei Sectorului 3 a aplicat, în luna noiembrie, 21 de amenzi contravenţionale persoanelor care au încălcat prevederile legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Valoarea amenzilor se ridică la 41.500 lei.

În aceeaşi perioadă au fost efectuate 348 de controale pentru verificarea respectării legislaţiei privind autorizarea construcţiilor, informează un comunicat remis redacţiei.

De asemenea, în urma recepţiilor de lucrări - activitate derulată de către Serviciul Disciplina în Construcţii - valoarea regularizării taxei de autorizare a fost 481.144 lei.

Amenzile s-au aplicat în conformitate cu legea 50/1991 pentru următoarele nereguli în construcţii: modificări interioare, extinderi imobile, construcţii anexe şi construcţii imobile.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional