LEMET a lansat campania „Din culisele LEMS” - un proiect fără precedent în comunicarea din retailul de mobilă, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
Proiectul, realizat împreună cu agenţia LinksPR, marchează o premieră în felul în care un brand românesc îşi prezintă procesul de producţie şi echipa din spatele fiecărei piese de mobilier. Colaborarea cu LinksPR, partener de comunicare al LEMET de peste 12 ani, a contribuit decisiv la conturarea unei identităţi de brand coerente şi la dezvoltarea unei strategii de comunicare care pune în valoare autenticitatea, stabilitatea şi evoluţia companiei. Campania actuală continuă această linie, aducând în prim-plan o abordare sinceră, vizuală şi profund umană.
Într-o piaţă tot mai competitivă, diferenţierea nu se mai face doar prin produs, ci şi prin modul în care brandul comunică. LEMET a ales să deschidă porţile fabricii sale de la Brebu, din judeţul Prahova, pentru a arăta publicului cum se realizează mobilierul românesc, de la idee la produsul final.
Campania „Din culisele LEMS” aduce în prim-plan o serie de filme video realizate în magazinele LEMS şi în fabrica LEMET, care surprind procesele de producţie, atenţia la detalii şi oamenii care dau viaţă fiecărei colecţii. Prin această abordare, brandul transmite un mesaj de transparenţă şi încredere - consumatorii pot vedea nu doar produsul finit, ci şi drumul parcurs până la el.
Totodată, campania vorbeşte despre tradiţia unei afaceri de familie care a crescut prin muncă, continuitate şi adaptare la noile tendinţe de consum, devenind una dintre cele mai puternice companii româneşti din domeniul mobilei.
„Din culisele LEMS” a fost construită pentru distribuţie digitală, cu o prezenţă puternică pe reţelele sociale. Printr-un mix eficient de canale online, o segmentare atentă a publicului şi o monitorizare constantă a rezultatelor, campania a reuşit să ducă mesajul LEMET şi LEMS către milioane de români din toate regiunile ţării.
Proiectul a generat milioane de vizualizări şi interacţiuni, consolidând poziţionarea brandului LEMS ca lider în comunicarea modernă din retailul de mobilă. Asocierea cu jurnalistul şi prezentatorul Mircea Radu a adus un plus de încredere şi vizibilitate, subliniind autenticitatea mesajului transmis.









































