Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Lipsa spaţiului locativ a încurajat exodul medicilor peste hotare

Cătălin Deacu Ştirile Zilei /

Camera de Comerţ Imobiliar (CCI) solicită Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale de Locuinţe (ANL) realizarea, în regim de urgenţă, a unui program pentru construcţia de locuinţe atribuite personalului medical.

Demersul CCI vizează creş-terea calităţii actului medical prin "eradicarea" sindromului de insecuritate a situaţiei locative şi atrage atenţia asupra condiţiilor precare din majoritatea unităţilor medi-cale.

Membrii CCI susţin: "Cazul medicilor din România, dar şi al pacienţilor este, după cum ştim cu toţii, unul nefericit şi se datorează condiţiilor precare din multe unităţi medicale. În numeroase cazuri au fost semnalate abuzuri în ceea ce priveşte activitatea ANL, prin atribuirea de locuinţe, cu preţuri preferenţiale, unor persoane care nu aveau nicio legătură cu necesitatea locativă. În plus, aceste persoane nu aduceau beneficii de ordin moral sau material societăţii noastre".

De asemenea, potrivit CCI, realizarea unui program pentru construcţia de locuinţe destinate personalului medical va contribui la stoparea exodului de specialişti şi va reduce numărul cazurilor de aşa-zisă corupţie din dome-niu.

"Suntem încrezători că există fonduri necesare şi suprafeţele de teren aferent pe care se pot construi suficiente case pentru medici astfel încât să nu ne confruntăm în curând cu o criză majoră de personal", susţin reprezentanţii CCI.

Mihaela Doinea, preşedintele Patronatului Naţional al Medicilor de Familie, consideră că lipsa spaţiului locativ afectează în mod special medicii debutanţi, care nu au locuri suficiente în spitale pentru a-şi desfăşura activitatea. "Lipsa locuinţelor reprezintă una din cauzele care au încurajat exodul medicilor peste hotare", ne-a mai spus Mihaela Doinea.

De aceeaşi părere este şi Ion Berciu, preşedintele Federaţiei Patronale din Sănătate. Domnia sa ne-a declarat: " Un program de construcţie de locuinţe destinat personalului medical nu s-a realizat după Revoluţie. Situaţia este foarte proastă mai ales în mediu rural, unde nu există nicio facilitate pentru atragerea personalului. În mediul urban medicii se confruntă cu lipsa spaţiului locativ şi cu lipsa locurilor de muncă în spitale. În condiţiile în care, în ultimii cinci ani, au fost înregistrate 7.000 de cereri pentru a părăsi ţara, afluxul medicilor trebuie stopat, iar realizarea unui asemenea program poate contribui în acest sens".

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional