Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Locuinţe3.400 autorizaţii de construire pentru locuinţe în octombrie

C.P. Ştirile Zilei /

În luna octombrie 2010, s-au eliberat aproape 3.400 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 16,8% faţă de luna anterioară, respectiv cu 17,5% faţă de luna octombrie 2009, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Conform aceleiaşi surse, de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii octombrie au fost eliberate aproximativ 36.200 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 13,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (-1279 autorizaţii), Sud-Muntenia (-1268 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-967 autorizaţii) şi Sud-Est (-815 autorizaţii). În schimb, o creştere a numărului de autorizaţii emise s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Vest (+63 autorizaţii).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional