Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

LOCUINŢECererea pentru apartamentele mari este în creştere

A.D. Ştirile Zilei /

Dacă în ultimii doi ani, cererea de locuinţe s-a concentrat în special pe apartamente cu două camere şi garsoniere, în perioada august-octombrie s-a observat o tendinţă de creştere a cererii pentru apartamentele cu trei şi patru camere din ansamblurile rezidenţiale noi, potrivit unei analize a companiei "Be Igloo", pe baza portofoliului propriu de clienţi şi locuinţe.

Astfel, potrivit analizei citate, peste 30% din cele 3.500 de persoane interesate de achizitia unei locuinţe în perioada august- octombrie 2011 au fost solicitari pentru apartamente cu trei camere, în timp ce 4% dintre aceştia au cerut apartamente cu patru camere.

Mai mult, în perioada 1 august - 1 noiembrie "Be Igloo" a vândut 22 de apartamente din care mai mult de jumătate au fost cu trei camere şi patru camere.

Doamna Loredana Albu, director "Be Igloo" a precizat: "Creşterea cererii pentru apartamentele cu trei şi patru camere este o tendinţă pozitivă pentru piaţa imobiliară românească. Chiar dacă nu s-au înregistrat creşteri fulminante în ceea ce priveşte nivelul vânzărilor, se pare că ofertele sau discounturile oferite de investitori şi dezvoltatori pentru aceste tipuri de locuinţe au atras mai mulţi clienţi".

În prezent, un client care doreşte să achiziţioneze un apartament nou găseşte locuinţele cu trei şi patru camere la preţuri care variază de la 93.000 de euro (TVA inclus), în zona Politehnicii, la 95.000 (TVA inclus) în Titan. Pentru zona Militari, preţul unui apartamente cu trei camere variază între 65.000 euro + TVA şi 77.000 euro (TVA inclus).

"Pentru ofertele punctuale oferite de dezvoltatorii sau investitorii imobiliari, preţul pe metru pătrat a înregistrat scăderi semnificative. Astfel, în zona Militari, un metru pătrat ajunge până la 650 euro, în Titan la 820 euro, în timp ce într-o zonă centrală preţul unui metru pătrat este în jur de 860 euro", menţionează doamna Loredana Albu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional