Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

LOCUINŢE"Conarg Real Estate" a vândut aproape 300 de apartamente în 2010

C.P. Ştirile Zilei /

Ansamblul Răsărit de Soare, Titan

Ansamblul Răsărit de Soare, Titan

Dezvoltatorul imobiliar "Conarg Real Estate" a vândut în 2010 un număr de 295 de apartamenete. "Complexul Răsărit de Soare, finalizat în 2009, a atras cumpărători pentru 260 de apartamente, în timp ce la Quadra 2, proiect predat la finalul lui 2010, am vândut 35 de unităţi", a precizat domnul Romeo Căzănescu, General Manager, "Conarg Real Estate".

Potrivit aceleiaşi surse, aproximativ 60% din unităţile tranzacţionate în 2010 au fost finanţate prin credite obţine prin programul "Prima Casă".

Domnul Căzănescu estimează ca în 2011 să crească vânzările în proiectul Quadra 2: "Pentru Quadra 2 ne aşteptăm ca ritmul de vânzări să crească în 2011, pe măsură ce noii locatari se vor muta iar proiectul va câştiga vizbilitate în piaţă".

Ansamblul Răsărit de Soare cuprinde 988 de unităţi şi este amplasat în cartierul Titan. Proiectul Quadra 2 cuprinde 226 de garsoniere şi 16 apartamente cu două camere şi este amplasat în zona parcului Politehnica.

Plaza Romania si foarte aproape de baza sportiva IDM. Apartamentele sunt

"Conarg Real Estate", companie din grupul "Conarg", a livrat până în prezent peste 1.500 de unităţi locative în ansamblurile rezidenţiale Quadra Place şi Quadra 2, situate în zona Politehnica şi în complexul Răsărit de Soare din cartierul Titan.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional