În luna februarie 2010, au fost eliberate 2.272 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 19,3% faţă de luna ianuarie 2010, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
De asemenea, de la începutul anulu şi până în 28 februarie, s-au emis 4.176 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 32,7% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.
Conform sursei citate, dintre autorizaţiile pentru clădiri rezidenţiale înregistrate în luna februarie, 755 au vizat mediul urban, iar 1.517 mediul rural. În paralel, au mai fost emise 5 autorizaţii pentru clădiri administrative şi 432 pentru alte clădiri.
Comparând luna februarie 2010 cu luna precedentă, reprezentanţii INS remarcă o creştere în profil regional a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în aproape toare regiunile de dezvoltare. Astfel, cele mai importante creşteri s-au înregistrat în regiunile: Sud-Muntenia (+79 autorizaţii), Vest (+68 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+65 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (+60 autorizaţii). În schimb, în regiunea de dezvoltare Nord-Vest s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale (-26 autorizaţii). La nivel naţional, în luna februarie 2010 s-au eliberat cu 1.467 mai puţine autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale decât în aceeaşi lună a anului precedent, scădere reflectată în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante scăderi au fost în regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (-296 autorizaţii), Nord-Est (-262 autorizaţii), Sud-Est (-240 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (-207 autorizaţii).




































