Compania imobiliară "Premier" începe lucrarile la tronsoanele 2 şi 3 din cadrul proiectului "Lucky Residence", amplasat în zona bulevardului Metalurgiei din Capitală, au anunţat reprezentanţii societăţii.
În cadrul proiectului rezidenţial, în această etapă intermediară vor fi realizate 81 de unităţi locative, structurate în 21 de tipuri de apartamente. Preţurile pornesc de la 29.000 de euro, TVA inclus şi cresc direct proporţional cu suprafaţa locuinţelor. Complexul va fi finalizat până la sfârşitul acestui an. Până atunci, dezvoltatorul îşi propune să obţină un grad de ocupare al condominiului de 100%.
În cadrul primului tronson al complexului imobiliar au fost scoase la vânzare 40 de unităţi locative, structurate în 16 modele de apartamente, de la garsoniere având suprafeţe utile de 35 mp până la apartamente de 119 mp, acestea fiind vândute în totalitate în primele 3 luni de la demararea lucrărilor de execuţie.