Valoarea de vânzare a locuinţelor ANL pentru tineri va reprezenta valoarea de înlocuire pe metru pătrat multiplicată cu suprafaţa construită efectivă, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia, aceasta după ce Guvernul României a adoptat, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), hotărârea privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, relevă un comunicat remis de MDRT.
Conform aceleiaşi surse, în urma modificărilor survenite, valoarea de înlocuire reprezintă valoarea medie ponderată pe metru pătrat, calculată pe baza valorii contractelor de antrepriză încheiate, în condiţiile legii, în cursul anului anterior de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe cu antreprenorii, care se majorează cu un coeficient rezultat din raportul între valoarea medie ponderată pe metru pătrat a locuinţelor puse în funcţiune în anul anterior şi valoarea medie ponderată pe metru pătrat contractată la momentul începerii lucrărilor acestor locuinţe. Pentru stabilirea preţului de vânzare a locuinţei, la valoarea de vânzare calculată se adaugă comisionul de până la 1% al unităţii prin care se efectuează vânzarea. De asemenea, valoarea de înlocuire pe metru pătrat se va stabili anual prin ordin al ministrului Dezvoltării regionale şi turismului.
Conform reprezentanţilor MDRT, fondurile obţinute în urma vânzării locuinţelor pentru tineri vor constitui o sursă suplimentară de finanţare pentru derularea Programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii. Astfel, adoptarea acestui act normativ va contribui la susţinerea creşterii economice şi la contracararea efectelor negative pe care criza internaţională actuală o poate avea asupra sectorului locuirii în România.




































