Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Locuinţe tIMOn propune schimbarea locuinţei vechi cu una nouă

C.P. Ştirile Zilei /

Bucureştenii care îşi caută o locuinţă, nouă sau veche, pot consulta oferta completă din 100 de proiecte rezidenţiale şi cea reprezentată de 4.000 de apartamente vechi în cadrul Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn). La această ediţie vor fi prezenţi şi 25 de expozanţi în exclusivitate. "Vom avea, în premieră la tIMOn, pe lângă cele 100 de proiecte rezidenţiale noi, peste 4.000 de apartamente vechi, astfel încât viztatorii să îşi facă o imagine de ansamblu şi să aibă posibilitatea să aleagă locuinţa cea mai bine adaptată nevoilor şi puterii lor de cumpărare", a declarat domnul Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.

În plus, un nou demers vizează vânzarea apartamentelor vechi ca ancoră de vânzare a celor noi: "Scopul acestui demers este crearea unui eveniment complet al pieţei imobiliare. 65% dintre cei care îşi doresc să cumpere o locuinţă nouă vor face acest lucru de abia după vânzarea celei vechi. Majoritatea dezvoltatorilor imobiliari lucrează cu brokeri, care să faciliteze acest tip de tranzacţii. În condiţiile în care creditarea suferă, vânzarea locuinţei vechi pentru a finanţa cumpărarea uneia noi devine extrem de importantă, iar demersul poate fi unul dintre argumentele relansării pieţei rezidenţiale", apreciază domnul Vlad Vlăsceanu.

"Mulţi dintre clienţii Be Igloo au cumpărat locuinţele scoase de noi la vânzare după ce au vândut locuinţa veche. Aşadar, cred că iniţiativa este bună şi va permite intrarea unui flux financiar suplimentar pe piaţă", afirmă domnul Nimrod Zvik, directorul de marketing al Be Igloo.

"În cazul Adama, de multe ori, diferenţa de preţ dintre apartamentele noi şi cele vechi, în aceeaşi zonă, este infim, motiv pentru care alăturarea ofertelor nu poate fi decât bună pentru dezvoltatorii imobiliari", este de părere doamna Alina Necula, director marketing Adama.

Târgul Imobiliar Naţional tIMOn se va desfîşura între 9 şi 12 septembrie în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional