Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

LOCUINŢE Vânzările de locuinţe din SUA sunt în creştere în urma deprecierilor

C.P. Ştirile Zilei /

Vânzările de locuinţe din SUA sunt în creştere în urma deprecierilor

Vânzările de locuinţe în SUA sunt în creştere în urma prelungirii declinul preţurilor locuinţelor pentru al treilea an consecutiv. Astfel, preţul mediu al locuinţelor din SUA a ajuns la 158.000 de dolari în luna ianuarie, cel mai scăzut nivel din 2002 până la momentul respectiv, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţilor Imobiliari, citate de Bloomberg.com.

Potrivit aceleiaşi surse, în acelaşi timp vânzările de locuinţe au crescut cu 22% din luna octombrie 2010 până în ianuarie 2011.

Potrivit Bloomberg.com, cea mai mare companie de credit ipotecare din SUA, Fannie Mae, estimează că preţurile locuinţelor vor continua să scadă pe parcursul acestui an, în timp ce vânzările vor creşte. Aceasta deoarece reducerile aplicate locuinţelor blocate vor eroda şi preţurile celorlalte proprietăţi, fapt ce va deschide piaţa unui număr mai mare de cumpărători.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional