Oferta de spaţii rezidenţiale noi din Bucureşti rezidă la momentul de faţă în stocul livrat in intervalul 2008 - 2010 şi rămas nevândut. Un anumit dinamism s-a resimţit în zona de sud, unde au apărut câteva ansambluri rezidenţiale noi, pecizează domnul Răzvan Muntean, director general al portalului imobiliar Imopedia.ro.
"Privită ca o investiţie, achiziţia unei locuinţe este profitabilă în cazul în care rata bancară este mai mică decât chiria pe care o poate încasa proprietarul. În prezent, în funcţie de avansul disponibil, putem vorbi de o rată mai mică decât chiria, dar pentru locuinţele contractate prin Prima Casă - garsoniere şi apartamente cu două camere", consideră domnul Muntean.
Preţurile pentru locuinţe noi nu au suferit modificări relevante pe parcursul acestui an.
Evoluţia preţurilor nu a depăşit mai mult de câteva procente.
Pe de altă parte, multe dintre apartamentele construite în perioada de boom şi livrate în anii de criză sunt apartamente mari, de peste 100 mp, care nu mai sunt conforme cu cererea de acum. Soluţia dezvoltatorilor a fost recompartimentarea. Astfel, dintr-un apartament cu trei camere au făcut o garsonieră şi un apartament cu două camere sau dintr-unul cu patru camere au făcut două cu câte două camere, explică reprezentantul Imopedia.ro.