Programul Prima Casă are alocată pentru 2011 suma de 200 milioane euro, faţă de 700 milioane euro în 2010 şi un miliard de euro în 2009. În ceea ce priveşte evoluţia cererii, potrivit unei analize realizate de portalul imopedia.ro pe baza căutărilor efectuate de utilizatori, creşterea cea mai mare sub pragul de 60.000 de euro o înregistrează garsonierele, care de la startul programului Prima Casă, în primăvara lui 2009, au ajuns de la 70% la 89% în toamna lui 2010.
"Peste 65% dintre căutările de apartamente din imopedia.ro din ultimul an au fost şi continuă să fie plafonate la bugetul de 75.000 de euro, adică în jurul valorii de garantare a programului Prima Casăr", precizează domnul Răzvan Muntean, director general imopedia.ro.
Conform aceleiaşi surse, sub planfonul de 60.000 de euro, apartamentele de două camere au crescut de la 58% la 68% în totalul căutărilor pentru acest tip de locuinţă. În ceea ce priveşte apartamentele de trei camere, cererea pentru locuinţe sub 60.000 de euro a crescut cu doar 5% în intervalul menţionat.