Cartierul de vile Green City, amplasat în localitatea 1 Decembrie va fi finalizat integral şi livrat pieţei în ultimul trimestru al acestui an.
Proiectul a fost demarat în 2009, cu o investitie estimata de 100 de milioane de euro, şi se va desfăşura în 3 etape, arată un comunicat remis redacţiei.
În prezent, sunt finalizate cele 356 de case Neva, construite în etapa 1 a investiţiei, la care finanţarea a fost asigurată prin credit bancar şi alte 170 de case Neva, finanţate din surse proprii. Mai mult de jumatate din locuinţele construite au fost vândute, cartierul începând să fie locuit din toamna anului 2009.
În ultimul trimestru al anului trecut, au fost demarate lucrările de construcţie la cartierul Tamisa, un complex cu 180 de vile, termenul de livrare planificat pentru aceste locuinţe fiind trimestrul patru al acestui an. Investiţia în locuinţele Tamisa este asigurată de asemenea din surse proprii.
Pe fondul înaspririi condiţiilor de creditare şi rambursare a împrumutului contractat pentru primele 356 de case Neva, Green City Construct, dezvoltatorul primei etape a construcţiei, a decis să solicite procedura reorganizării judiciare.
"Ne-am asumat riscul unei decizii mai puţin obişnuite pentru piaţa locală, pentru a ne proteja clienţii, actuali şi viitori. Procedura reorganizării judiciare ne ajută să oferim clienţilor case la valori care pot fi accesate printr-un credit bancar, în condiţiile actuale de eligibilitate. O bună parte din locuinţele contractate pe etape în etapa 1 a cartierului Neva au fost achiziţionate prin rate direct la dezvoltator, termenul limită pâna la care puteau achita integral locuinţa printr-un credit bancar fiind 31 decembrie 2012. Reorganizarea judiciară le permite clienţilor să aibă suficient timp la dispoziţie pentru a contracta un credit bancar, necesar achitării diferenţei de preţ, în condiţiile în care în ultimele luni, puterea de cumpărare şi, implicit, nivelul de eligibilitate bancar al acestora a scăzut drastic", a declarat Alexandru Petrescu, director de vânzari al Green City.