În prima jumătate a anului 2011 au fost finalizate în bucureşti 748 de locuinţe, după ce pe tot parcursul anului 2010 au fost date în folosinţă 2.772 de unităţi. Astfel, în trimestrul al treilea din acest an oferta de locuinţe noi totaliza aproximativ 3.500 de unităţi, relevă un studiu realizat de compania "Jones Lang LaSalle".
Specialiştii companiei se aşteaptă ca numărul locuinţelor noi vândute în acest an să se situeze sub rezultatele din 2010 pe fondul neîncrederii consumatorilor. De asemenea, programul Prima Casă a sptijinit mai degrabă piaţa secundară, a locuinţelor vechi. De asemenea, deşi preţurile sunt în prezent stabile, sunt posibile scăderi în viitor.