Construcţia ansamblului rezidenţial "Avalon", din Pipera-Tunari va începe în aproximativ două săptămâni, primele 12 apartamente urmând să fie livrate în luna august 2011, a declarat domnul Andrew Prelea, CEO "South Pacific", dezvoltatorul proiectului.
"Cel mai mult ne-a motivat să începem construcţia acum tendinţa de creştere a încrederii consumatorilor în ultimul trimestru din 2010 şi mai ales în primul trimestru din 2011. Am început să vindem deoarece am reuşit să aducem preţul la condiţiile de finanţare ale românilor. Astfel putem oferi un apartament cu două camere cu 42.000 euro, plus TVA", a precizat domnul Prelea.
În opinia reprezentantului "South Pacific", programul Prima Casă este necesar pentru a reporni piaţa şi a orienta cumpărătorii spre locuinţe noi. "Programul Prima Casă este necesar în primul rând pentru că băncile nu au încredere în piaţa muncii. Dacă piaţa muncii se stabilizează, băncile vor introduce programul
Cu toate acestea, puţini dezvoltatori au beneficiat de Prima Casă pentru că puţini s-au încadrat în plafon. Tendinţa de urmat pentru dezvoltatori este să construiască pentru cererea "reală" de pe piaţă, adică apartamente cu una, două sau trei camere, la un cost între 25.000 şi 90.000 euro, restul fiind "inaccesibil pentru familia medie din România", apreciază domnul Prelea.
"Avalon Residence" va cuprinde în total 46 de apartamente de două şi trei camere, dispuse în trei blocuri. Valoarea totală a proiectului este de 2,5 milioane euro, iar finanţarea este asigurată de la investitori. "Acesta este doar începutul. Dacă se va dovedi de succes, putem dezvolta mai mult, deoarece deţinem un teren pentru care avem aprobată construirea a 350 de apartamente", subliniază domnul Andrew Prelea.