Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Lucrări de alimentare cu apă în judeţele Hunedoara şi Buzău

Emilia Olescu Ştirile Zilei /

În ziua de 24 august vor fi derulate două licitaţii deschise, în vederea atribuirii unor contracte de servicii şi lucrări de alimentare cu apă. Prima dintre proceduri va avea loc în comuna Turdas, din judeţul Hunedoara, în vederea proiectării şi realizării reţelei de apă în localităţile Pricaz, Turdas, Spini şi Rapas, cea de-a doua licitaţie desfăşurându-se în Cozieni-Buzău, pentru construirea sistemului de alimentare cu apă a satelor Cozieni, Bălăneşti, Trestia şi Berceşti. Cuantumurile garanţiei de participare se ridică la 38.000 şi respectiv 27.000 de lei. Prima lucrare va trebui finalizată până la data limită de 31 august 2008, în timp ce a doua investiţie va fi derulată timp de zece luni calendaristice. Cei interesaţi vor depune acte justificative în ceea ce priveşte eligibilitatea şi capacitatea tehnico-economică, necesare derulării contractelor.

Primul obiectiv va fi derulat din fonduri Sapard, în timp ce a doua lucrare este finanţată din bugetul propriu al comunei, prin programul de dezvoltare a infrastructurii în mediul rural.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional