Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

LUCRĂRIORADEA: Amenajarea malului Crişului, ca zonă de agrement, prinde contur

C.P. Ştirile Zilei /

ORADEA: Amenajarea malului Crişului, ca zonă de agrement, prinde contur

Municipalitatea Oradea continuă proiectul de amenajare al malului drept al Crişului Repede, respectiv zona cuprinsă între podul Decebal şi Podul Densusianu, ca zonă de agrement, conform unui comunicat de presă al Primăriei.

Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute a fost montat în zona Sovata, lângă fosta întreprindere Metalica, un complex de joacă multifuncţional cu 5 topogane, dar şi un leagăn cu două locuri, un balansoar, o figurină pe arc şi un carusel orizontal. Urmează, ca săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare, firma S.C Dupex S.R.L să monteze aparate de joacă, în încă trei locaţii cuprinse între podul de pontoane şi Podul Densusianu.

Primăria Oradea a cumpărat în total 157 de aparate de joacă, care vor fi amplasate în toate cartierele oraşului. Valoarea totală a acestor aparate de joacă este de 450.000 lei.

Până la sfârşitul acestei săptămâni, urmează să fie finalizată şi amenajarea ţarcului de câini din apropierea terenului de fotbal asfaltat (din zona fostei întreprinderi Metalica). Totodată, până la începutul săptămânii viitoare vor fi montate şi primele filigorii, (dintr-un total de 13) pe fundaţiile deja existente, în zona cuprinsă între fosta întreprindere Metalica şi Podul Densusianu. Dimensiunea unui foişor este de 3m/3m.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional