Firma care execută lucrările la Podul Sovata, S.C. CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara S.R.L., a turnat, vineri dimineaţă (17 iunie 2011), fundaţia pilei de pe malul drept, urmând ca săptămâna viitoare să fie turnată elevaţia pilei (partea pilei, de la fundaţie în sus).
Potrivit Primăriei Oradea, Podul Sovata este constituit din patru elemente de infrastructură: două pile (elementele de sprijin din albia râului) şi două culei (elementele de sprijin de pe maluri). Firma executantă a lucrărilor a realizat până în acest moment culeia şi pila de pe malul stâng şi culeia de pe malul drept, în acest moment lucrându-se la realizarea pilei de pe malul drept al râului, care va fi finalizată în totalitate la sfârşitul acestei luni.
"Până în acest moment 70% din tablierul metalic se află pe şantier. Acum se asamblează la sol, tablierul metalic, urmând ca operaţiunea de ridicare la poziţie să demareze la începutul lunii iulie", a precizat Alexandru Achim, managerul de proiect.
Valoarea contractului pentru realizarea podului peste Crişul Repede pe relaţia str. Oneştilor - Sovata - Fagului - Carpaţi - Dacia este de aproximativ 11,8 milioane de lei fără TVA. Graficul de lucrări prevede finalizarea lucrărilor până la data de 30 septembrie 2011.