Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Lupte crâncene pentru preluarea controlului ARCOM

Alina Toma Ştirile Zilei /

Lupte crâncene pentru preluarea controlului ARCOM

Vestea că George Becali vrea să preia 51% din capitalul social al cunoscutei firme de construcţii ARCOM Bucureşti a inflamat spiritele printre micii acţionari. Avocatul domnului Becali, Cătălin Dancu, a confirmat pentru ziarul BURSA intenţia omului de afaceri, dar nu a dorit să precizeze câte acţiuni a achiziţionat până în momentul de faţă. Domnia sa ne-a spus că George Becali îşi va face cunoscute în curând intenţiile sale cu ARCOM.

ARCOM este o societate de tip închis cu circa 1.600 de mici acţionari (actuali şi foşti angajaţi ai societăţii). Cea mai mare participaţie este a SIF Muntenia (circa 8%). În cazul vânzării participaţiilor, actualii acţionari au drept de preemţiune. Tensiunile dintre acţionari au apărut în urmă cu mai bine de un an, când s-a pus în discuţie reevaluarea activelor societăţii şi majorarea capitalului social. Aşa s-a ridicat şi problema concentrării acţionariatului pentru un mai bun management al societăţii şi o infuzie de capital, ne-a spus Doina Eniţă, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al ARCOM.

Acţionarii sunt acum împărţiţi în mai multe tabere. Unii îl vor pe Becali pentru că are suficienţi bani să dezvolte compania, alţii spun că Becali doar râvneşte la activele imobiliare extrem de valoroase ale ARCOM şi că nu vrea să păs­treze profilul de activitate al societăţii. Unii acţionari sunt de partea SIF-ului în preluarea controlului în ARCOM, iar alţii consideră că nici aşa nu este bine pentru societate, deoarece SIF-ul cumpără doar pentru a revinde cu un preţ mai mare. Există şi o parte importantă din angajaţi care nu aleg cui să vândă acţiunile şi bat palma cu cine le oferă mai mulţi bani. Anunţurile de vânzare din această săptămână au ajuns şi la 140 de euro/acţiune.

Iniţiativa lui George Becali este destul de recentă (circa două săptămâni), dar vine pe fondul acţiunii SIF Muntenia de a-şi majora participaţia în ARCOM. Societatea de investiţii a ajuns acum la o participaţie de circa 20%. În plus, şi compania "Somaco" vrea să aibă o cotă importantă din capitalul social al ARCOM, ne-a spus domnul Mihai Cârcotă, director în cadrul firmei producătoare de prefabricate. Însă societatea nu are forţa financiară necesară pentru a deveni acţionar majoritar şi caută un fond de investiţii pentru a-i susţine iniţiativa, a adăugat domnia sa.

Doina Eniţă a acceptat să facă, pentru ziarul BURSA, un rezumat al situaţiei de criză din ARCOM: "Am fost printre primii care am susţinut ideea concentrării capitalului. ARCOM este o societate valoroasă, al cărei obiect de activitate este antreprenoriatul. Construcţiile vor cunoaşte un boom în perioada următoare, iar ARCOM poate să se dezvolte numai cu un management bun. Am fost printre primii care şi-au vândut în această primăvară acţiunile, cu un preţ foarte bun chiar. Am obţinut 120 de euro/acţiune. Când au văzut acţionarii că sunt mulţi terţi interesaţi să intre în societate, a apărut o avalanşă de oferte de vânzare.

Sigur, la valul de oferte a contribuit şi acţiunea SIF Muntenia din luna mai, de a-şi majora participaţia în companie. Atunci, unii membrii ai Consiliului de Administraţie, care urmăresc un profit considerabil din vânzarea acţiunilor pe care le deţin, au început să caute un investitor puternic pentru preluarea controlului. Astfel a intrat în ecuaţie fondul de investiţii PPF, care a renunţat relativ rapid, în cursul lunii iunie, din motive pe care nu le cunosc. Aşa a intrat în joc şi George Becali".

Domnia sa ne-a mărturisit că îl simpatizează pe omul de afaceri, dar crede că ARCOM va avea de pierdut cu George Becali în postura de acţionar majoritar. Doamna Eniţă este de părere că Becali urmăreşte doar activele imobiliare valoroase ale ARCOM şi nu îl interesează activitatea de bază a companiei. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului de Administraţie, ARCOM deţine 50 de hectare în zona IMGB, 20.000 mp în Chitila, 40.000 mp în centrul Galaţiului, un teren în Poiana Braşov, dar şi câteva mini-ansambluri de apartamente finalizate sau în curs de finalizare în zone foarte căutate din Capitală.

Doina Eniţă apreciază că strategia lui Becali de a prelua 51% din acţiuni (efort financiar estimat la peste 20 milioane de euro) este riscantă. Avocaţii lui fac contracte cu acţionarii, dar nu plătesc şi banii decât în momentul în care omul de afaceri este sigur că poate prelua controlul. Domnia sa vorbeşte, astfel, despre acţiuni vândute oficial şi neoficial şi apreciază că procedura aplicată de Becali poate fi atacată în instanţă de SIF Muntenia, Somaco sau alţi actuali acţionari cu drept de preemţiune pentru că nu este statutară şi le împiedică majorarea cotei de participare în societate.

Conform spuselor doamnei Eniţă, oficial s-a tranzacţionat 10% din capitalul social, dar neoficial un procent de încă 20% din acţiunile ARCOM şi-au schimbat proprietarul. Astfel, oficial, George Becali deţine 2.065 de acţiuni (circa 1%), Somaco - 200 de acţiuni, SIF Muntenia are acum circa 20% din capitalul social, Gheorghe Ion - 3%, iar Florian Florescu (director general) - 1%.

Surse din ARCOM susţin că raportul neoficial de "forţe" arată că 58% din capitalul social s-a concentrat în mâinile a patru acţionari. Astfel, SIF-ul deţine 20% din acţiuni, "Somaco" - circa 10%, George Becali - 8%, iar o parte din membrii Consiliului de Administraţie au strâns 20% din acţiuni pentru a le revinde lui Becali.

Peter Pavel Szel, preşedintele "Muntenia Invest", societatea de administrare a SIF Muntenia, ne-a declarat că încă nu s-a decis dacă este oportun pentru societatea de investiţii să devină acţionar majoritar la ARCOM. Domnia sa ne-a explicat: "ARCOM este o societate profitabilă. Noi am vrut să ne mărim participaţia, dar nu vrem să devenim acţionari majoritari cu orice cost. Am obţinut profituri bune şi din vânzarea unor pachete mai mici de acţiuni. Un exemplu este şi tranzacţia cu cele 18% din acţiunile , pe care le-am vândut foarte avantajos francezilor de la ". Reprezentantul SIF Muntenia susţine că societatea urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă cu ARCOM şi nu are motive să iniţieze, pe moment, vreo acţiune în instanţă în ceea ce priveşte tranzacţiile efectuate.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional