S.C. Metrorex SA organizează pe data de 4 martie 2010, ora 11.00, la sediul instituţiei, o licitaţie deschisă pentru achiziţionarea de "Servicii de proiectare pentru obiectivul Magistrala 7 - Alexandriei - Voluntari. Elaborare SPF şi SF".
Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de 55.426.140 lei.
Criteriul de selecţie este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în funcţie de: preţul ofertei (pondere de 52%) şi punctaj tehnic (pondere de 48%).
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 4 martie 2010, ora 10.00, ofertele urmând să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 11.00.
Anunţul de participare pentru achiziţionarea de "Servicii de proiectare pentru obiectivul Magistrala 7 - Alexandriei - Voluntari. Elaborare SPF şi SF" a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) pe data de 21 noiembrie 2009.




































