Compania Recy-Eco Combustibil S.R.L. a inaugurat în data de 27 octombrie 2011, o staţie de sortare în Braşov, prima investiţie de peste 1 milion de euro realizată în parteneriat privat cu scopul valorificării energetice şi materiale a deşeurilor urbane.
Capacitatea de prelucrare a staţiei de sortare este de 30.000 tone anual şi va crea până la 100 de locuri de muncă, anunţă un comunicat remis redacţiei.
Deşeurile sortate sunt valorificate material către companii specializate şi, de asemenea, valorificate energetic prin co-procesare la fabrica de ciment Lafarge din Hoghiz, judeţul Braşov.
"Am ales municipiul Braşov datorită poziţionării staţiei faţă de fabrica Lafarge de la Hoghiz. În viziunea RECY-ECO COMBUSTIBIL S.R.L valorificarea deşeurilor reprezintă o industrie dinamică în plină dezvoltare în România, cu potenţial important în ceea ce priveşte protecţia mediului. Suntem un bun exemplu pentru România în implementarea de soluţii pentru îndeplinirea ţintelor europene de valorificare a deşeurilor", a declarat Teodor Gabriel Florescu, Director General URBAN S.A.