Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2022

MARIANA GARŞTEA, SIXENSE ROMÂNIA:"Lucrările de urmărire a comportării în timp, atât de necesare în anumite proiecte de infrastructură de transport, nu sunt prevăzute nici tehnic, nici financiar"

Ştirile Zilei /

Mariana Garştea, CEO Sixense România

Mariana Garştea, CEO Sixense România

Este timpul pentru recapitulări şi lecţii din încă un an care a venit cu noi provocări pentru industria construcţiilor - iar acestea nu au fost deloc puţine, conform unui comunicat remis redacţiei. Presiunea pe costuri, blocarea anumitor autorizaţii de construire în Bucureşti, discuţiile acerbe în jurul stării infrastructurii locale - toate au marcat anul 2022.

În interviul cu Mariana Garştea, CEO Sixense România va spune cum vede anul care trece, în ceea ce priveşte businessul pe care îl conduce şi care oferă servicii de urmărire a comportării construcţiilor în timp, prin soluţii digitale de ultimă generaţie. Iată ce ne-a spus.

Cum a fost anul 2022 pentru piaţa serviciilor de urmărire a comportării construcţiilor în timp? Dar pentru industria de construcţii în general?

Mariana Garştea: Dacă mă uit la ce s-a întâmplat în business-ul nostru, observ că mulţi dezvoltatori din sectorul privat (în special din retail şi office) au văzut şi înţeles beneficiile serviciilor de urmărire a comportării construcţiilor în timp şi au extins portofoliul de construcţii în execuţie şi exploatare pe care le monitorizează cu echipa Sixense România. A devenit o nevoie mult mai stringentă pentru ei să aibă siguranţa că proiectul este în parametri, că este protejat de riscuri în exploatare şi că pot şti din timp dacă este nevoie să ia măsuri şi să intervină proactiv.

Aş adăuga la acest aspect şi deschiderea din ce în ce mai mare pentru ca soluţia de monitorizare să fie una digitală. Este mult mai reconfortant şi eficient pentru factorii de decizie să aibă acces la date uşor, transparent şi într-un singur loc, oricând au nevoie de ele. Deci digitalizarea procesului de inspectare structurală - în mod special, pentru proiectele cu un anumit grad de risc -, monitorizarea real-time sunt din ce în ce mai solicitate.

De asemenea, incidentele, dar şi cerinţele din partea Comisiei Europene, respectiv discuţiile la nivel înalt referitoare la starea infrastructurii şi necesitatea întreţinerii ei au avut şi ele un efect asupra solicitărilor pentru serviciile de urmărire a comportării în timp. Aproximativ 60% din cifra noastră de afaceri anul acesta a provenit din servicii oferite în sectorul public, unde ne bucurăm să monitorizăm atât proiecte de autostradă, cât şi poduri. Iar gradul de inovaţie şi performanţă a soluţiilor oferite de noi în cadrul Sixense România a fost chiar recunoscut în industrie şi premiat de mai multe ori în acest an.

La o privire de ansamblu asupra întregii industrii, cred că acest an a fost marcat, pe de o parte, de încetinirea şi chiar blocarea unor investiţii private în Bucureşti şi, pe de altă parte, de din ce în ce mai multe oportunităţi şi investiţii în categoria de proiecte de infrastructură, dar care vin cu multe provocări; lucrările de urmărire a comportării în timpul execuţiei (alunecări de teren etc.), inclusiv lucrările de încercare cu probe ale anumitor poduri nu sunt prevăzute nici tehnic, nici bugetar aşa cum ar fi nevoie. Din păcate, încă se intervine mai mult pompieristic şi doar când deja există un incident.

Care au fost cele mai mari provocări şi care au fost cele mai mari câştiguri pentru dvs. şi pentru compania pe care o conduceţi?

Mariana Garştea: Provocările rămân în continuare referitoare la înţelegerea şi susţinerea a două aspecte principale: folosirea monitorizării structurale şi geotehnice pe toată durata de viaţă a unui proiect (respectiv existenţa unui proces de asset management integrat - de la studiile de teren, fezabilitate, proiectare, execuţie, exploatare), respectiv integrarea componentei digitale în această ecuaţie. În mod special, provocările există în sfera proiectelor publice, care beneficiază de altfel cel mai mult de pe urma serviciilor pe care le oferim, dată fiind complexitatea lor, dar şi natura riscurilor şi efectele grave pentru comunitate pe care le-ar putea aduce aceste riscuri.

Discuţia este amplă în jurul acestor provocări, ce pornesc de la modalitatea în care este gândit procesul de licitaţie, până la exprimarea anumitor cerinţe din caietele de sarcini, înţelegerea responsabilităţii pe care o are Autoritatea contractantă şi până la momentul în care este problematizată necesitatea siguranţei structurale în exploatare (ce ar trebui să fie luată în calcul încă din etapa de pre-fezabilitate şi fezabilitate). Este vorba, deci, despre un întreg ecosistem care trebuie pus în mişcare, pentru ca proiectele de infrastructură să devină mai sigure din punct de vedere structural, să fie întreţinute şi urmărite constant, nu doar să facem o reparaţie (eventual după un incident) şi apoi să o luăm de la capăt ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Îmi doresc să învăţăm mai multe din toate situaţiile pe care, în mod regretabil, le-am văzut şi în acest an întâmplându-se: poduri surpate, infrastructură în stare avansată de degradare, soluţii aplicate doar "de formă" şi expertize care nu au mai fost urmate de planuri şi acţiuni concrete şi profesionist implementate.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă uit şi la câştiguri. Sunt de părere că profesioniştii încep să se cearnă mai uşor pe piaţa în care activăm, că know-how-ul digital şi tehnologic cu care venim aduce valoare activităţii de monitorizare şi cunoştinţelor de inginerie solide ale echipei mele, că suntem pregătiţi să răspundem standardelor europene, la care şi România trebuie să se alinieze şi care ating implicit şi subiectul siguranţei structurale.

De asemenea, este un câştig pentru noi faptul că am reuşit să deschidem conversaţia despre toate aceste subiecte, la care am adăugat unul important: pregătirea infrastructurii de transport pentru a face faţă riscurilor climatice, care este una dintre priorităţile de la nivel internaţional la ora actuală şi care ne prinde din urmă şi la nivel local.

Ce anume vă doriţi de la anul 2023 din punct de vedere al proiectelor şi al felului în care arată mediul construit?

Mariana Garştea: Ne dorim să facem pasul cu o mai mare uşurinţă spre tot ceea ce înseamnă transformare digitală în industria de construcţii, un concept care poate sună complicat, dar de fapt ar uşura şi facilita extrem de multe lucruri benefice: colaborare mai bună, proiecte coerente, investiţii eficientizate şi alocări de bugete inteligente şi bazate pe date reale şi informaţii disponibile extrem de rapid. Totul ar duce la ceea ce îşi doreşte orice fel de investitor - fie el public sau privat: proiecte mai durabile, cu bugete alocate eficient şi cu mai puţin timp pierdut pentru a corecta şi rezolva greşeli, pierderi financiare sau lucruri făcute neprofesionist.

Cred că aceste lucruri, cumulate, ne-ar putea aduce cu un pas mai aproape de a avea un mediu construit mult mai sănătos structural, care să ne facă pe toţi, ca membri ai comunităţii ce utilizează aceste asset-uri, să ne simţim în siguranţă.

A mai trecut încă un an peste industria construcţiilor. Credeţi că este ea mai bine pregătită şi mai echipată pentru ceea ce promiteţi şi oferiţi: digitalizare, sănătate structurală, o infrastructură mai sigură? Ce lecţii v-a dat anul 2022, ca echipă şi ca business?

Mariana Garştea: Lecţia pe care ne-a oferit-o timpul în general este faptul că nu putem aştepta doar "să se facă" şi "să se întâmple" lucrurile. La un moment dat, dacă nu ne suflecăm mânecile şi începem chiar noi un demers de informare, dacă nu accesibilizăm anumite explicaţii, dacă nu arătăm şi demonstrăm beneficiile a ceea ce facem, rămânem blocaţi într-o poziţie care nu ne ajută deloc să mergem mai departe.

Iar din această credinţă, înţelegând foarte bine care sunt nevoile pieţei, dar şi lipsurile ei, ne-am decis ca în acest an să înfiinţăm Asociaţia Profesională pentru Monitorizare Geotehnică şi Structurală, prima de acest fel din România. Scopul acestei asociaţii este să atragem atenţia mai concentrat asupra standardelor domeniului, să luăm iniţiative foarte concrete şi care chiar să producă schimbare în mentalităţile şi legislaţia de la noi, până la urmă. Ne ajută faptul că putem forma o comunitate, că suntem mai multe voci care se reunesc pentru a contribui, asumându-ne efortul pe care-l presupune să fii deschizător de drumuri şi să vrei să faci lucrurile corect, aşezat, transparent.

Cu siguranţă, dacă mă uit la industrie faţă de acum 11 ani, când Sixense a intrat pe piaţa locală, suntem la ani lumină distanţă ca percepţie şi înţelegere a serviciilor de urmărire a comportării construcţiilor în timp şi a tuturor instrumentelor noi şi avansate disponibile în acest sens. Ne păstrăm optimismul şi de acum înainte, un optimism dublat mereu de fapte foarte concrete şi acţiuni pe care le luăm constant pentru ca, anul viitor, să putem spune că suntem şi mai departe în gradul de conştientizare pentru tot ceea ce înseamnă sănătate structurală, digitalizare şi o infrastructură mai sigură, se menţionează în comunicat.

(C)

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective