Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Marja de negociere a tranzacţiilor imobiliare a ajuns la 10%

F.A. Piaţa Imobiliară /

Marja de negociere în cazul tranzacţiilor imobiliare rezidenţiale a ajuns la circa zece la sută în luna septembrie, în majoritatea oraşelor ţării, ceea ce arată continuarea tendinţei descendente a pieţei imobiliare, informează un comunicat al RE/MAX România.

"Faţă de luna iunie, disponibilitatea de negociere a ambelor părţi a crescut, astfel tranzacţiile s-au înregistrat sub preţurile de listare, astăzi negocieri de peste zece la sută fiind des întâlnite", a precizat Mihaela Alexandroiu, Broker/Owner RE/MAX Bastion, din Bucureşti.

Aceasta a adăugat că, tot faţă de luna iunie, preţul de listare a scăzut cu 5-10 la sută pentru apartamentele noi şi cu circa 15 la sută în cazul celor vechi, în timp ce preţul de tranzacţionare a scăzut cu 10-20 la sută, ceea ce înseamnă, cumulat, o scădere a preţurilor cuprinsă între 15 şi 35 la sută.

"În ceea ce priveşte în special Capitala, estimez o scădere a preţurilor de până la 25 la sută în cazul proiectelor noi, care au vândut mai puţin de 50 al sută din unităţile construite", apreciază Alexandroiu.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional