Piaţa locală de produse chimice de construcţii destinate segmentului de retail va ajunge în acest an la 300 de milioane de euro, în creştere cu circa 5% comparativ cu 2010, potrivit estimărilor producătorului "Sika România".
"Chiar dacă întreaga piaţă a suferit, încă din 2008, contracţii majore, segmentul de retail a crescut constant. Acest lucru se explică prin stoparea marilor proiecte de infrastructură şi construcţii din lipsă de finanţare, fapt ce a avut un impact negativ în valoarea întregii pieţe, cât şi prin orientarea consumatorilor finali spre reamenajări, lucru ce a dus la majorarea achiziţiilor din retail", a declarat domnul Petrişor Grindeanu, Business Unit Manager Distribution al "Sika România".
Piaţa de produse chimice pentru construcţii (soluţii pentru sigilări, lipiri, impermeabilizări, acoperişuri, reparaţii, ancorări şi aditivi de mortare şi betoane) va atinge în 2011 o valoare de 900 de milioane de euro, în scădere cu 5% comparativ cu anul trecut. Şi în 2010 piaţa de profil s-a contractat puternic, cu aproximativ 20%, ajungând la 950 milioane de euro, comparativ cu 2009 când se situa la 1,1 miliarde de euro, a mai precizat domnului Grindeanu.
În ceeea ce priveşte activitatea "Sika România", reprezentantul companiei susţine că, în acest an, aproximativ 20% din cifra de afaceri va fi realizată de vânzările în retail, procentul urmând să crească la 25% în următorii doi ani.
"Pentru acest an mizăm pe afaceri de 3,4 milioane de euro doar din produsele vândute în retail, în timp ce cifra de afaceri totală a Sika România va ajunge la 17 milioane de euro, în creştere cu 10% comparativ cu anul trecut", a adăugat domnul Petrişor Grindeanu.
"Sika România", subsidiară a concernului elveţian "Sika" AG, a fost înfiinţată în 2002, iar incepând cu luna iunie 2008 a dat în folosinţă fabrica de aditivi de la Braşov. Compania furnizează pe piaţa locală materiale chimice de construcţii (produse pentru sigilări, lipiri, ranforsări, reparaţii, hidroizolaţii şi protecţii).