Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Ministerul transporturilor şi compania Bechtel au ajuns la un acord

F.A. Ştirile Zilei /

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi compania Bechtel au ajuns la un acord cu privire la sumele necesare pentru acest an şi kilometrii ce vor fi finalizaţi în 2009, a declarat azi, Bogdan Sgârcitu, director de comunicare al Bechtel în România.

"Am ajuns la un acord cu statul român, dar numai cu privire la lucrările din acest an şi la kilometrii care vor fi predaţi în acest an. Nu s-a stabilit încă dacă Bechtel va renunţa sau nu la secţiunea Târgu Mureş - Braşov, acest aspect urmând să fie clarificat într-o discuţie ulterioară", a precizat Bogdan Sgârcitu.

Potrivit Ministerului Transporturilor, Bechtel ar urma să primească în acest an circa 440 milioane de euro, din care 150 milioane de euro datoria pentru lucrări certificate în 2008 şi 291 milioane de euro pentru lucrări la tronsonul Câmpia Turzii - Gilău.

De asemenea, compania americană urmează să predea acest tronson, cu o lungime de 42 de kilometri, la jumătate lunii noiembrie. Totodată, Bechtel nu va mai primi avans de 30 la sută din valoare estimată a lucrărilor, iar plata lunară a lucrărilor se va efectua în 35 de zile de la facturare.

"Noi sperăm să primim 440 milioane de euro în acest an pentru că în buget sunt trecute 327 milioane de euro. Suma vehiculată acum ne-ar permite continuarea lucrărilor la tronsonul Câmpia Turzii - Gilău şi la viaductul de pe secţiunea Suplacu de Barcău - Borş", a spus reprezentantul Bechtel.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional