Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Ministrul Dezvoltării le atrage atenţia primarilor să se grăbească cu programul de termoizolare

F.A. Ştirile Zilei /

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, le-a transmis primarilor din întreaga ţară, care derulează programe de reabilitare termică, să se grăbească, pentru a nu-i prinde iarna cu lucrările în aer, transmite corespondentul NewsIn.

Vasile Blaga a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, după o întâlnire cu primarii din judeţul Covasna, că toate administraţiile publice locale care au proiecte de reabilitare să facă toate demersurile pentru a nu fi luaţi prin surprindere de sosirea iernii.

"Transmit şi de aici rugămintea către toţi primarii din ţară care derulează astfel de programe să se grăbească, cei care n-au făcut licitaţiile cu licitaţiile, cei care au făcut licitaţiile cu execuţia lucrărilor, să nu ne prindă iarna cu apartamentele cetăţenilor fără geamuri, fără eu ştiu ce, în condiţiile în care fondurile sunt alocate, am alocat 3.600 de miliarde. Am fost obligaţi din păcate să luăm de la unele primării şi să alocăm altora, tocmai pentru că au recunoscut că nu se pot încadra în program, ori nu pot să-mi permit să-mi bat joc de banii publici în condiţiile în care sunt câţi sunt, nu sunt mulţi, dar vreau să am o execuţie bugetară de sută la sută la sfârşitul anului", a declarat Blaga.

Ministrul a apreciat faptul că municipiul Sfântu-Gheorghe este fruntaş pe ţară la reabilitare termică, în condiţiile în care aici anul trecut a fost inaugurat un întreg cartier cu 17 blocuri reabilitate termic.

Începând din acest an, finanţarea pentru programul de termoizolare se asigură 50% din bugetul statului, 30% de la autorităţile locale şi 20% de la proprietari.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional