Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2025

Modernizarea străzilor din Bistriţa, blocată din cauza firmelor de proiectare

R.P. Ştirile Zilei /

Modernizarea străzilor din Bistriţa, blocată din cauza firmelor de proiectare

Proiectul de reabilitare şi modernizare a 33 de străzi din Municipiul Bistriţa a intrat în impas. Firmele care au realizat studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice şi-au dat seama că au greşit calculele privind suprafeţele care urmau să fie asfaltate. Primarul municipiului, Vasile Moldovan, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că suma estimată în 2005 de proiectanţi s-a ridicat la circa 24 milioane de lei. Acum, aceiaşi proiectanţi, "Consilier Construct" şi "Maxidesign" din Bucureşti, au apreciat că, la final, costurile investiţiilor se vor ridica la peste 30 milioane de lei.

Pentru a demara acest program, Primăria Bistriţa a apelat, în 2006, la un credit bancar de 35 milioane de lei, bani cu care s-ar fi realizat şi locuinţele sociale pentru actualii chiriaşi din centrul istoric al oraşului.

Potrivit Rompres, Vasile Moldovan a propus, ca soluţie pentru acest impas, amânarea construcţiei locuinţelor sociale, iar res­tul banilor împrumutaţi să fie folosiţi pentru plata celor şase firme care lucrează la reabilitarea drumurilor.

"Consilier Construct" şi "Maxidesign" au câştigat, prin licitaţie, dreptul de a elabora studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru modernizarea celor 33 de străzi din Bistriţa. Valoarea contractului s-a cifrat la 176.341 de lei, fără TVA. Vasile Moldovan a arătat că firmele vor fi taxate pentru greşeala făcută prin reţinerea garanţiei depuse, care se ridică la 30% din valoarea totală a contractului semnat cu Primăria Bistriţa.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional