Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Modificări la Legea privind sprijinul acordat tinerilor pentru construcţia de locuinţe

A.T. Ştirile Zilei /

Parlamentarii au modificat Legea 15/2003, care stabileşte sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Actul normativ a fost promulgat de preşedinte şi publicat recent în Monitorul Oficial. Astfel, a fost introdus un nou articol, care arată că suprafeţele de teren care pot fi atribuite tinerilor sunt cuprinse între 150 şi 300 mp în municipii şi sectoarele Capitalei. Suprafeţele cresc de la 250 la 400 mp în oraşe şi de la 250 la 500 mp în cumne şi sate. Consiliiile locale sunt cele care se ocupă de atribuirea loturilor în urma cererilor centralizate. Terenurile atribuite trebuie să facă parte din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi sunt atribuite numai tinerilor între 18 şi 35 de ani, care au posibilitatea să-şi construiască locuinţe individuale.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional