Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2025

Monumentele istorice ar putea fi reabilitate fără autorizaţie

EMILIA OLESCU Ştirile Zilei /

Monumentele istorice ar putea fi reabilitate termic fără autorizaţie de construcţie, dacă proiectul legislativ iniţiat în acest sens de mai mulţi parlamentari, majoritatea din PNL, va fi aprobat.

Organizaţiile nonguvernamentale consideră că o astfel de reglementare ar duce la "pierderea definitivă" a acestor clădiri vechi, urmând să fie anvelopate în loc de a fi restaurate.

Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, ne-a precizat: "În prezent, aceste tipuri de construcţii sunt reabilitate fie în urma obţinerii autorizaţiilor necesare, fie fără autorizaţie, în acest ultim caz fiind încălcată legea. Probabil că, până acum, au fost anvelopate, în Bucureşti, circa 500 de clădiri istorice, în Capitală existând 18.000 de astfel de imobile. Ieri, proiectul a fost respins în Comisia de Administraţie Publică, dar urmează să meargă în plen. Dacă iniţiativa legislativă va trece, vom pierde definitiv toate clădirile vechi".

Potrivit expunerii de motive, propunerea urmăreşte să reglementeze modificarea Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, "în sensul înlesnirii procesului de efectuare a lucrărilor de reabilitare termică pentru clădirile amplasate în zonele de protecţie a monumentelor şi/sau în zonele construite protejate".

În prezent, imobilele de locuinţe pot fi reabilitate termic fără a necesita obţinerea unei autorizaţii de construire.

În acest context, expunerea de motive subliniază că noua prevedere ar urma să ofere aceleşi tratament cetăţenilor care locuiesc în clădiri de locuinţe individuale şi celor ce locuiesc în clădiri clasificate drept monumente istorice.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Internaţional