Clădirile de patrimoniu degradate din Oradea ar putea fi reabilitate cu sprijinul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice, constituită la nivelul Primăriei municipiului Oradea. Astfel, va fi reabilitat imobilul situat în P-ţa Unirii, nr. 5. Proiectul de reabilitare şi expertiza tehnică va fi realizat pe cheltuiala Fundaţiei, iar lucrările vor fi efectuate de către o societate pe care o va alege asociaţia de proprietari, fundaţia asigurând totodată consultanţă în domeniu. Contractul de execuţie a lucrărilor va fi încheiat între asociaţia de proprietari şi executant, iar Fundaţia va garanta plata lucrărilor de reabilitare, instituind o ipotecă pe o perioadă de 3-5 ani.
"Vom avea în vedere, în primul rând, reabilitarea imobilelor care prezintă pericol pentru trecători, iar acei proprietari, care nu vor încheia convenţii de reabilitare, vor fi sancţionaţi", a atenţionat domnul Ilie Bolojan, Primarul Municipiului Oradea.
Potrivit aceleiaşi surse, municipalitatea va avea o întâlnire şi cu proprietarii din "Casa Poynar", pentru reabilitarea acesteia, având în vedere starea de degradare a faţadelor. Procedura va mai fi aplicată şi la alte clădiri de patrimoniu degradate.
Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice va beneficia de fonduri de la bugetul local, fonduri din taxa de neîntreţinere a faţadelor precum şi alte fonduri (donaţii).





































