Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

MUNŢII ORĂŞTIEIDrumurile de acces la cetăţile dacice vor fi modernizate prin fonduri Regio

Alexandru Costea Ştirile Zilei /

Drumurile de acces la cetăţile dacice vor fi modernizate prin fonduri Regio

Contractul de finanţare pentru proiectul "Modernizare drumuri de acces pentru integrarea în circuitul turistic european a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei" a fost semnat, potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest.

Proiectul primeşte finanţare prin Regio - Programul Operaţional Regional, în cadrul axei prioritare 2 "Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale" şi a domeniului major de intervenţie 2.1 "Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane - inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură".

Semnarea contractului de finanţare a avut loc vineri în sala mică de şedinţe a Consiliului Judeţean Hunedoara, în prezenţa Preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara şi a Directorului general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest - Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest.

Proiectul Consiliului Judeţean Hunedoara, "Modernizare drumuri de acces pentru integrarea în circuitul turistic european a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei", vizează modernizarea drumului judeţean 705A, pe traseul cuprins între localităţile Costeşti şi Sarmizegetusa Regia (km 19+465 - 37+370) şi conectarea acestuia la reţeaua drumurilor naţionale şi la reţeaua TEN. Implementarea proiectului se va face pe parcursul a opt luni.

Ca urmare a implementării proiectului, vor fi reabilitaţi mai mult de 17 km de drum judeţean cu şapte poduri şi nouă staţii de încrucişare. De asemenea, prin acest proiect vor fi amenajate şi 12 parcări.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 41,59 milioane lei (9,41 milioane euro), dintre care aproximativ 32,95 milioane lei (7,45 milioane euro - la cursul de 4,4205 lei/euro) reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional