Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2025

NICUŞOR DAN:Amendamentele Comisiei de administraţie slăbesc puterea Inspectoratului în construcţii

V.P. Ştirile Zilei /

Nicuşor Dan (Sursa foto: Twitter)

Nicuşor Dan (Sursa foto: Twitter)

Comisia de administraţie a Camerei Deputaţilor a adoptat mai multe amendamente la proiectul de modificare a Legii 50/1991, potrivit cărora constructorii care continuă lucrările după ce Inspectoratul de stat în construcţii le interzice acest lucru nu mai comit infracţiune şi vor fi sancţionaţi doar cu amendă, a declarat astăzi deputatul Nicuşor Dan.

Aceste modificări au fost introduse, potrivit lui Nicuşor Dan, care este membru în Comisia de administraţie, ca amendamente la proiectul de lege pentru abrogarea lit. a) a art. 24 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

"Prin modificarea care a trecut azi de Comisia de administraţie din Camera Deputaţilor, care e Cameră decizională, dacă Inspectoratul de stat în construcţii vine pe un şantier şi spune constructorului să oprească lucrările şi constructorul nu opreşte lucrările el nu va mai comite o infracţiune, cum era până acum, şi va comite doar o contravenţie pentru care va plăti câteva mii de lei, ceea ce la valoarea investiţiei este insignifiant. În momentul în care doar în Bucureşti am avut în ultimele trei luni două incendii pe clădiri neautorizate, în momentul în care avem o adevărată mafie în construcţii, să slăbeşti puterea Inspectoratului de stat în construcţii este absolut nerezonabil. A doua modificare cu care acest proiect de lege vine spune că dacă un constructor fără autorizaţie demolează, parţial sau total, un monument istoric sau o clădire dintr-o zonă protejată din nou nu mai comite o infracţiune, comite o contravenţie", a declarat Nicuşor Dan la Palatul Parlamentului.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional