Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2025

NICUŞOR DAN, "SALVAŢI BUCUREŞTIUL":Stoica şi Locic construiesc ilegal o clădire în Cotroceni

EMILIA OLESCU Ştirile Zilei /

Valeriu Stoica şi Marius Locic construiesc în mod ilegal o clădire în zona Cotroceni, afirmă Nicuşor Dan, reprezentantul Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul", într-un comunicat remis redacţiei.

Potrivit acestuia, lucrările la imobilul în cauză continuă, deşi Tribunalul Bucureşti a suspendat, în data de 6 martie 2012, autorizaţia de construire. Nicuşor Dan susţine că, astăzi, un executor judecătoresc se va prezenta pe şantier pentru a comunica oficial constructorului decizia instanţei.

Comunicatul prezintă situaţia construcţiei din Cotroceni: "Printr-un contract de asociere din noiembrie 2008, Valeriu Stoica, Cristiana Salomie şi firma Euro Grup Intertrade SRL (aparţinând lui Marius Locic), fiecare deţinătorul unui teren de aproximativ 400 mp în strada Carol Davila nr. 21A, se asociau cu Marius Locic şi cu firma S.C. Locic Imobiliare SRL. Ultimii doi se obligau să construiască pe suprafaţa totală de 1300 mp un bloc de 7 etaje, apartamentele şi birourile din acesta urmând a fi împărţite de cei cinci.

Începând cu decembrie 2008, cei cinci, reprezentaţi de Marius Locic, încep să semneze antecontracte de vânzare-cumpărare cu persoane fizice, care plătesc sume consistente pentru apartamentele care urmau să fie construite.

Pe 13 octombrie 2009, Primarul Sectorului 5 emite autorizaţia de construire nr. 611-D pentru imobil, beneficiari fiind cei cinci asociaţi. Autorizaţia este flagrant ilegală: prevede două etaje mai mult decât prevede PUZ-ul zonei, prevede ocuparea la sol a 90% din teren, faţă de 70% cât prevedea PUZ-ul, nu are aviz PSI, deşi este vecin cu o benzinărie etc.

Marius Locic şi SC Locic Imobiliare se obligaseră să construiască imobilul până pe 15 iunie 2010. Nu se achită de această obligaţie. Mai mult, SC Locic Imobiliare intră în faliment pe 22 octombrie 2010.

Cei 12 semnatari ai antecontractelor de vânzare-cumpărare rămân în aer. Sem-nează pe 16 septembrie 2011 un contract de cesiune cu Marius Locic şi SC Locic Imobiliare, prin care preiau de la aceştia obligaţia de finanţare a imobilului. La contractul de cesiune se adaugă şi firma SC Tosun Group Construct SRL, care preia obligaţiile de construire. Contractul de cesiune este, însă, ilegal, întrucât SC Locic Imobiliare nu poate semna acte decât prin executorul judiciar.

Pe 8 octombrie 2011, Primarul Sectorului 5 semnează în mod ilegal prelungirea autorizaţiei de construire. Prelungirea ar fi putut fi făcută doar în primul an după emiterea autorizaţiei, adică până pe 13 octombrie 2010.

Lucrările de construire încep în ritm frenetic în octombrie 2011: se lucrează de la 7:30 dimineaţa până la 10 seara, se lucrează sâmbetele şi duminicile, s-a turnat beton la temperaturi sub 0 grade".

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a solicitat Tribunalului Bucureşti suspendarea autorizaţiei de construire, potrivit lui Nicuşor Dan: "După numeroase amânări obţinute de avocaţii cabinetului Valeriu Stoica, Tribunalul Bucureşti suspendă executarea autorizaţiei pe 6 martie 2012".

Valeriu Stoica ne-a spus că domnia sa nu se ocupă de această problemă şi că există o asociaţie de persoane fizice care gestionează toate aspectele legate de şantier: "Sunt doar proprietarul unuia dintre cele trei terenuri. Nu am avut profit din invesţia făcută în teren; dimpotrivă, estimez o pierdere de aproximativ 50 la sută".

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Internaţional