Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Noi apartamente ANL, în Bucureşti

E.O. Ştirile Zilei /

Un număr de 48 de noi apartamente construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) au fost inaugurate, ieri, de Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului. Noul imobil pentru tineri, destinat închirierii, este prevăzut cu 20 de apartamente cu o cameră şi 28 de apartamente cu două camere. Regimul de înălţime al blocului finalizat este subsol, parter, două etaje şi mansardă, suprafaţa construită desfăşurată fiind de 4.450 de mp. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproape 7,5 milioane de lei, inclusiv TVA.

Investiţia a fost realizată pe baza unor soluţii constructive noi, utilizându-se tehnologii performante, eficiente din punctul de vedere al consumului energetic, respectiv structură metalică şi închideri exterioare din panouri tip sandwich.

În continuarea acestei investiţii, au fost demarate lucrările de execuţie la un alt bloc, pentru încă 48 unităţi locative, cu aceleaşi caracteristici.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional