Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Noii manageri MAPEI România: "Începem o etapă de creştere mai agresivă"

Elena Deacu Ştirile Zilei /

Prin completarea noii sale echipe de management, MAPEI România şi-a încheiat prima etapă de dezvoltare de la intrarea pe piaţa românească, în 2006, şi este pregătită pentru începerea unui ciclu de creştere mai agresivă.

"Dacă la nivel mondial MAPEI este recunoscut ca liderul incontestabil al pieţei de adezivi pentru placări ceramice şi piatră naturală, în România compania a avut până acum o prezenţă mai discretă. Împreună cu noii mei colegi, începem să schimbăm acest lucru, să devenim mult mai activi şi mai vizibili în piaţă, iar primele rezultate se vor vedea încă din acest an", a comentat Florin Ciobanu, directorul general al MAPEI România.

Deşi niciunul nu a împlinit încă 40 de ani, membrii noii echipe de management cumulează o experienţă considerabilă în industria materialelor de construcţii.

Ciobanu, 38, a preluat conducerea MAPEI România în februarie 2014, după 13 ani petrecuţi alături de două dintre cele mai cunoscute companii din industrie, de asemenea filiale ale unor reputate companii internaţionale. Înainte de a accepta provocarea MAPEI, Florin Ciobanu a creat de la zero, dezvoltat şi impus pe piaţă, pe parcursul a şase ani, o nouă divizie a unei astfel de multinaţionale, efectiv o nouă afacere în portofoliul acelei firme.

Din noiembrie 2014, directorul de marketing al companiei este Silviu Minciu, unul dintre marketerii binecunoscuţi ai acestei industrii, cu o experienţă în domeniu de peste 15 ani. Realizările profesionale ale lui Minciu cuprind numeroase lansări de noi produse de succes, precum şi coordonarea unor campanii integrate de advertising şi comunicare ale uneia dintre cele mai mari multinaţionale active în industria materialelor de construcţii din România.

Triumviratul a fost completat în ianuarie 2015 de directorul financiar Ioana Cornea, posesoarea unei experienţe bogate în materie de management financiar, deopotrivă în companii multinaţionale şi locale, active în domenii dintre cele mai diverse, de la producţie de componente şi subansamble, la distribuţie, logistică şi transporturi.

Cei trei s-au alăturat echipei deja existente, compuse din George Beiu (Director Divizia Ceramică), George Ifrim (Director Divizia Produse Speciale), Marius Tisulescu (Director Divizia Aditivi pentru Betoane), Mihai Vîntu (Director Logistică) şi Ovidiu Badea (Director Tehnic).

Înfiinţată în 1937 la Milano, în Italia, compania MAPEI este astăzi unul dintre cei mai mari producători la nivel mondial de adezivi şi produse chimice pentru construcţii, cu o cifră de afaceri de peste două miliarde de euro anual, 20.000 de tone de materiale de construcţii livrate zilnic şi o investiţie anuală de 115 milioane euro în cercetare.

Grupul cuprinde 64 de fabrici operând în 31 de ţări în întreaga lume. Printre cele mai cunoscute proiecte realizate de MAPEI la nivel global se numără Podul Carol (Praga), Muzeul Guggenheim (New York), Muzeul Luvru (Paris), Burj Khalifa (Dubai), Stadionul Olimpic din Beijing sau metroul din Roma.

bursa, mapei, constructii, management, crestere

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional