Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2025

O firmă spaniolă şi un om de afaceri român investesc 5 milioane euro într-un proiect rezidenţial

Ştirile Zilei /

O asociere dintre o firmă spaniolă şi un om de afaceri român construiesc un proiect rezidenţial de 56 de apartamente în zona Popa Nan din Bucureşti, investiţie de peste 5 milioane de euro.

Lucrările la proiect, denumit Popa Nan 21, au început în toamna anului trecut, iar la finalul primei faze, în luna mai 2015, vor fi construite 32 de apartamente, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului.

Proiectul va fi construit în două faze, iar prima etapă presupune consolidarea şi modernizarea unei clădiri istorice, cu cinci etaje. În faza a II-a, va fi construit un nou imobil, astfel că proiectul va avea o suprafaţă desfăşurată de 6.000 metri pătraţi şi o investiţie totală care va depăşi 5 milioane de euro. Cele două faze ale proiectului vor însuma 56 de apartamente.

Prima fază va cuprinde garsoniere, apartamente de 2, 3 şi 4 camere şi duplex-uri cu 2 camere.

Proiectul este dezvoltat de omul de afaceri Răzvan Ivănică şi firma Imomadrid, care este şi proprietarul terenului de 1.862 metri pătraţi, şi se adresează persoanelor cu venituri medii.

"Am început de luna aceasta campania de comunicare a proiectului, iar feedback-ul este foarte bun. Majoritatea celor care au vizitat proiectul şi-au exprimat interesul în continuarea discuţiilor. La momentul acesta mai mult de 10 apartamente sunt deja precontractate", a declarat, Răzvan Ivănică, citat de Mediafax.

Pe termen lung, acest joint-venture mai are în plan şi alte proiecte în Bucureşti, precum un mic bloc pe strada Jean Luis Calderon cu aproximativ 3.200 metri pătraţi desfăşuraţi şi o investiţie de 3 milioane de euro, precum şi un bloc în zona Tineretului care însumează 8.000 metri pătraţi desfăşuraţi şi 8 milioane de euro investiţie.

"Toate aceste terenuri sunt în proprietatea unor investitori spanioli, a căror strategie o reprezintă preţurile accesibile pentru cumpărători, în zone rezidenţiale consolidate", se menţionează în comunicat.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Internaţional