Dezvoltatorul proiectului City Business Centre a anuntat finalizarea lucrarilor la cea de-a patra cladire de birouri ridicata in cartierul de afaceri din vecinatatea Pietei 700 din Timisoara.
Proiectul a avut un buget de 71,63 milioane lei din care insa au fost cheltuiti doar 43,73 milioane lei. Investitia a fost finantata partial prin Programul Operational Regional 2007-2013 (POR).
Cladirea are o suprafata inchiriabila de 9.500 mp destinati spatiilor de birouri si servicii.
Ovidiu Sandor, dezvoltatorul CBC Timisoara, a declarat: "Componenta de sprijinire a afacerilor dezvoltate la nivel local asigurata de finantarea europeana, orientata spre IMM-uri si start-up-uri din domenii inovative, a fost materializata prin crearea unei zone de "serviced offices", concept nou pe piata office din Timisoara si a unui spatiu de co-working pentru 37 de persoane, preponderent start-up-uri din IT & C. Acest spatiu este conceput pentru a gazdui o serie de traininguri, evenimente profesionale si de networking care sa susutina start-up-urile si IMM-urile din CBC."
CBC Timisoara cuprinde, de asemenea, un centru de conferinte, la cele mai noi standarde, format din patru sali de conferinte cu o capacitate intre 48 si 72 de locuri, o sala de videoconferinte, o sala ovala de conferinte cu 52 de locuri si o sala de intalniri destinata IMM-urilor. Salile sunt modulare, ceea ce permite unirea lor si formarea unui spatiu de conferinte de peste 250 de locuri.
Constructia celei de-a patra cladiri a inceput pe 22 septembrie 2010 pentru a fi finalizata la timp, pe 21 noiembrie 2012.
Primii chiriasi si-au preluat de curand birourile si s-au mutat deja in cladire. La incheierea lucrarilor suprafata inchiriabila a cladirii era deja de 60%. Chiriasii sunt atat companii multinationale (SAP sau Autoliv Romania) si doua IMM-uri locale.
City Business Centre Timisoara este un complex de birouri clasa A, situat in zona centrala a orasului. Acesta include cinci corpuri cu o suprafata de 43.000 mp inchiriabili. In prezent, au fost finalizate cladirile A, B, C si D cu o suprafata totala de 34.500 mp inchiriabili. Primele trei cladiri au fost livrate in perioada 2007 - 2010. In ceea ce priveste cladirea a cincea si ultima din cadrul complexului, dezvoltatorul pregateste santierul, urmand ca lucrarile de constructie sa demareze in urmatoarele luni.