Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

OradeaContinuă lucrările la Cetatea Oradea

C.P. Ştirile Zilei /

Cetatea Oradea

Cetatea Oradea

La un trimestru de la începerea efectivă a intervenţiilor pentru revitalizarea cetăţii Oradea, lucrările au înregistrat un parcurs normal, cu mici avansuri faţă de graficul de lucrări, au declarat reprezentanţii Primăriei Municipiului Oradea, beneficiarul proiectului.

Astfel, în cazul Corpului H al ansamblului, lucrările de desfaceri arhitectură au fost aproape finalizate, iar intervenţiile de refacere a arhitecturii sunt realizate între 20-100%

Lucrările de desfacere arhitectură au fost în mare parte finalizate şi la Corpul G, în schimb refacerea arhitecturii este realizată 12,5%. La Corpul K au fost finalizate lucrările de desfacere arhitectură, iar refacerea arhitecturii a fost îndeplinită 10%. De asemenea, s-au efectuat săpături de pământ de 4.700 mc, reprezentând aproximativ 30% din valoarea totală a lucrărilor de drumuri şi pietonale, au mai spus sursele citate.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 36,8 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de aproximativ 28,7 milioane de lei. A doua cerere de prefinanţare, în valoare de aproape 4,4 milioane de lei (15% din total) a fost depusă şi avizată, completând prima tranşă a prefinanţării, de 15%. De asemenea a fost întocmit al doilea dosar de ramburs şi s-a solicitat plata pentru aproape 600.000 de lei, reprezentând cheltuieli eligibile, şi suma de aproape 112.000 de lei, reprezentând TVA, rezultaţi din contractul de promovare publicitate şi situaţiile de lucrări efective, completează reprezentanţii Primăriei Oradea.

Municipiul Oradea, a obţinut o finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă a turismului regional şi local, Domeniul de interventie 5.1 - Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, crearea şi modernizarea infrastructurilor conexe pentru proiectul "Revitalizarea Cetăţii Oradea în vederea introducerii in Circuitul Turistic- Cetatea Oradea Complex Cultural Turistic European - Etapa I".

Contractul de finanţare a fost semnat în iunie 2009, iar implementarea proiectului se derulează pe o perioadă de 72 de luni (până în iunie 2015). Proiectul prevede consolidarea, conservarea, restaurarea şi refuncţionalizarea corpurilor de clădire A, G, H, I, K ,L, M, P, însumând aproximativ 13.514,7 mp construcţii, aproximativ 190 de încăperi şi 13.514,25 mp suprafeţe exterioare.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional