Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

OradeaDezbatere publică pe tema reabilitării clădirilor de patrimoniu

C.P. Ştirile Zilei /

Municipalitatea orădeană supune dezbaterii publice proiectul vizând "Regulamentul de acordare a unor ajutoare financiare pentru imobilele cu valoare culturală de pe raza municipiului Oradea". Proiectul cuprinde situaţiile în care se pot acorda contribuţii financiare, condiţiile pentru acordarea acestora, beneficiarii precum şi documentele necesare a fi depuse în acest sens. "Este un proiect pilot în România şi sperăm să avem în acest an clădiri pe care să vedem schele", a spus primarul Ilie Bolojan.

Autorităţile locale au avut în ultima perioadă o serie de întâlniri cu asociaţii de proprietari din clădirile de patrimoniu pentru a le explica acestora necesitatea reabilitării clădirilor cu faţade deteriorate. Prin implementarea acestui proiect, proprietarii vor alege constructorul care să execute lucrările de reabilitare, iar municipalitatea le va asigura ajutor financiar.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional