Au fost finalizate lucrările cuprinse în etapa a doua de execuţie pentru renovarea Teatrului de Stat din Oradea. Acestea au cuprins reparaţii la portic, vestibul, foaier, scări de acces, sala de spectacole, scena şi anexele scenei, reparaţii ce constau în curăţarea pereţilor şi tavanelor, gletuirea şi zugrăvirea acestora, completarea ornamentelor cu ipsos, reşlefuirea acestora şi acoperirea cu strat de foiţă de aur, restaurare candelabru, restaurare grile de aerisire, restaurare aplice, a precizat doamna Rozalia Biro, viceprimar al Municipiului Oradea.
Potrivit aceleiaşi surse, urmează să se desfăşoare lucrările din etapa a treia. Acestea cuprind: reparaţii holuri public, încăperi cu acces public, refacerea parţială a învelitorii, instalaţia electrică de la subsol, holuri, coridoare zona publicului, instalaţia sanitară, instalaţia de climatizare, sonorizare sala spectacole, instalaţii sonorizare - monitorizare scenă, refacere grupuri sanitare, refacerea tapetului la logii, a draperiilor de decor în faţa uşilor, refacere alei pietonale în jurul clădirii, canalizare exterioară, dotări (refacere, recondiţionare piese mobilier). "În această perioadă se desfăşoară licitaţia pentru execuţia lucrărilor din etapa a treia, urmând ca după stabilirea câştigătorului lucrările să înceapă", a spus viceprimarul Rozalia Biro .





































