Lucrările de reabilitare continuă pe strada Iuliu Maniu din Oradea continuă. Valoarea estimată a lucrărilor, efectuate de societatea Drumuri Orăşeneşti, este de peste 900.000 lei, inclusiv TVA, potrivit reprezentanţilor primăriei Municipiului Oradea.
Finanţarea lucrărilor este asigurată prin Programului Operaţional Regional, în cadrul proiectului "Modernizare străzi în vederea fluidizării traficului de acces între zone rezidenţiale şi funcţionale din municipiul Oradea". Lucrările au fost începute în luna iunie li urmează să se finalizeze până în această toamnă, conform aceloraşi surse.
Pe primul tronson - Bdul Decebal - str. Jean Calvin - au fost executate până în prezent lucrări de reabilitare la reţele şi utilităţi de către Compania de Apă, Termoficare, Distrigaz, Romtelecom, Electrica, Compania de Apă mai având de executat aici lucrări la reţelele de apă în intersecţia cu strada Ion Luca Caragiale. În această săptămână, S.C. Drumuri Orăşeneşti va intra pe acest tronson în vederea pregătirii şi realizării sistemului rutier, care constă în strat de balast, balast stabilizat şi asfalt. Pe tronsonul al II-lea - Jean Calvin - strada Avram Iancu, se execută lucrări la reţelele de apă-canal şi reţelele de termoficare, iar după finalizarea acestora, şi acest tronson urmează să fie asfaltat, au mai spus reprezentanţii Primăriei Oradea.





































