Municipalitatea orădeană intenţionează să construiască un nou pod peste Crişul Repede în zona Ioşia, pentru a înlocui actualul pod de pontoane. În acest sens Primăria a întocmit un studiu de fezabilitate, cu 5 variante tehnice posibile de realizare. Studiul, precum şi impactul asupra mediului al noului pod, au fost prezentate săptămâna trecută spre dezbatere publică de reprezentanţii instituţiei. a răspuns tuturor celor prezenţi: "Utilitatea podului rutier este atestată de studiul de fezabilitate, din care reiese că, odată cu realizarea podului rutier, pe lângă faptul că se va fluidiza circulaţia, se va diminua şi poluarea", a declarat viceprimarul Municipiului Oradea, domnul Gheorghe Carp Reprezentanţii municipalităţii susţin oportunitatea realizării acestui pod, deoarece va asigura o rută alternativă de legătură între cartierele Rogerius şi Ioşia, contribuind la fluidizarea traficului şi reducerea poluării în Oradea. Studiile efectuate arată că emisiile poluante se vor reduce cu 9% pe străzile de pe care se preia traficul (Decebal şi Densuşeanu), iar concentraţiile de poluanţi în zona podului vor rămâne inferioare limitelor admise. Cu privire la posibila poluare fonică produsă de traficul rutier, reprezentanţii municipalităţii propun două alternative: fie montarea unor panouri fonoizolante pe pod, fie izolarea fonică a blocurilor din vecinătate. De asemenea, pentru a menţine continuitatea zonei de agrement de pe malul Crişului, la capetele podului se va asigura subtraversarea pentru pietoni.
OradeaMunicipalitatea vrea să construiască un nou pod peste Crişul Repede
C.P. Ştirile Zilei / 22 martie 2010

Intalnirea dintre reprezentantii Primariei Oradea si cei ai societatii civile cu prilejul prezentarii proiectului noului pod




































