În vederea concesionării parcelelor disponibile în loturile 2, 3 şi 4 din Parcul Industrial Eurobusiness Oradea, au fost depuse trei oferte. Acestea se află în etapa de evaluare, potrivit unui comunicat remis de Primăria Municipiului Oradea.
Conform aceleiaşi surse, trei societăţi şi-au propus să investească în total aproape 1,8 milioane de euro, în două hale de producţie şi spaţii de birouri, respectiv o hală industrială. Suprafaţa ce urmează a fi concesionată este de peste 11.000 mp.




































