Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2025

OradeaTranzacţii în scădere din cauza condiţiilor de creditare

F.A. Locuinţe /

Imagine din Oradea

Imagine din Oradea

Apartamentele vechi cu una şi două camere - cele mai solicitate

Pe piaţa imobiliară din Oradea numărul tranzacţiilor a fost în scădere, în primele patru luni ale acestui an, după cum ne-a spus Carmen Ciordaş, administratorul agenţiei "Hestia". Potrivit domniei sale, unul dintre motive este reprezentat de condiţiile restrictive pe care băncile le impun la creditare. În general, clienţii care apelează la împrumuturi achiziţionează apar-tamente.

Codruţa Pop, din cadrul "Studio Imobiliare", ne-a specificat că valoarea medie a creditelor contractate anul trecut pentru achiziţia unei locuinţe a fost de 25.000 de euro. Au fost contractate, însă, şi împrumuturi mai mari, de circa 500.000 de euro.

Cele mai multe terenuri se vând în zona metropolitană

În domeniul terenurilor nu prea există ofertă, cererea axându-se pe terenuri comasate, tranzacţionate la preţuri mici. Cei mai mulţi vânzători sunt speculanţi, loturile de teren fiind comercializate la a doua sau a treia mână. De aceea, terenurile rezidenţiale au ajuns la un nivel de preţ foarte ridicat, acest lucru împiedicându-i pe solicitanţi să cumpere.

În centrul oraşului, un metru pătrat de teren costă 700-900 de euro, în funcţie de suprafaţă, funcţionalitate, utilităţi şi poziţie. La periferie, terenurile sunt tranzacţionate la 200-400 de euro/mp. Localitatea nu dispune în anumite cartiere de reţea de gaze, ne-a precizat doamna Ciordaş. La periferie, într-o proporţie foarte mică, a început derularea lucrărilor în acest sens. Astfel, în zonele respective au fost înregistrate şi majorări de preţ.

Cele mai multe tranzacţii cu terenuri sunt realizate în zona metropolitană, un metru pătrat costând de la 30-60 de euro până la 100 de euro. În zona Băilor (Felix, 1 Mai), preţul se ridică la 100-200 de euro/mp. În perimetrul autostrăzii, tranzacţiile sunt efectuate între localnici, fără intervenţia agenţilor imobiliari. Cele mai multe cereri se îndreaptă către parcelele mici de teren.

Surse din cadrul "Imobiliare Oradea" ne-au spus că o ofertă mai consistentă este înregistrată pe segmentul industrial. Zona industrială este situată la periferia oraşului, pe Calea Borşului sau către Satu Mare. Preţurile terenurilor industriale ajung la 10-35 de euro/mp, comparativ cu terenurile rezidenţiale care costă până la 500 de euro/mp.

Apartamentele vechi cu una şi două camere - cele mai solicitate

Pe segmentul apartamentelor vechi, cele mai solicitate sunt locuinţele cu una şi două camere. Potrivit reprezentantului "Hestia", o garsonieră amplasată în spaţiul unei uscătorii costă 20.000 de euro, în timp ce un apartament cu o cameră ajunge la 50.000 de euro, iar o locuinţă cu două camere costă circa 30.000 până la 70.000 de euro. Un apartament vechi cu trei sau cinci camere depăşeşte mult 100.000 de euro. Cele cu patru camere costă aproximativ 120.000 de euro. Deşi au stagnat în ultima vreme, preţurile imobilelor vechi din Oradea nu au scăzut.

Explozie de apartamente noi în Oradea

După ce ani întregi au fost ridicate doar case individuale, în Oradea, în ultimii doi ani a fost înregistrată o explozie de ansambluri noi de locuinţe. Potrivit agenţilor imobiliari, aproape în toate cartierele oraşului se construiesc blocuri singulare de apartamente sau chiar ansambluri de clădiri, duplexuri sau case individuale pentru vânzare. Câteva zone unde se construieşte reprezintă foste terenuri agricole de la marginea localităţii. De asemenea, a fost anunţat un cartier de 700 de apartamente ce va fi construit de o firmă spaniolă la ieşirea către Deva.

Fiecare complex de locuinţe reuneşte mai multe imobile turn. Blocurile cuprind garsoniere şi apartamente cu două, trei şi patru camere, preţul mediu de vânzare fiind 1.000 -1.300 de euro/mp, fără TVA, iar preţurile cresc în fiecare lună, potrivit specialiştilor din piaţă.

Majoritatea ansamblurilor au parcări, sisteme de supraveghere, monitorizare video şi locuri de joacă, precum şi alte facilităţi cum ar fi spaţii comerciale la parterul blocurilor, servicii publice, spaţii verzi, spălătorie, servicii medicale, grădiniţe sau şcoli.

Apartamentele noi se vând încă din faza de proiect, cele mai multe solicitări fiind pentru cumpărare, nu pentru închiriere. Piaţa este dominată de precontracte de cumpărare pentru proiectele rezidenţiale noi, cea mai mare cerere fiind înregistrată pentru apartamentele de una până la trei camere.

În Oradea se construiesc şi vile, cu regimul de înălţime parter şi etaj, în perimetre precum Oncea sau Paleu. În acest caz, preţul pe metrul pătrat construit se apropie de 1.000 de euro.

De asemenea, în zona Băilor Felix şi 1 Mai, au fost ridicate o serie de pensiuni de dimensiune medie, cu dotări de tip standard-modern. O astfel de pensiune este dispusă pe parter şi două-trei etaje şi are circa 200-250 de metri pătraţi construiţi pe fiecare nivel.

"Selina" construieşte 4.000 de apartamente

Dintre cele mai importante cartiere noi de apartamente ridicate în Oradea putem aminti "Luceafărul" şi "Universităţii", ambele dezvoltate de firma "Selina". Ansamblul "Luceafărul" totalizează 1.800 de unităţi locative situate în 11 imobile cu regimul de înălţime parter şi zece etaje. Acestea vor fi dezvoltate în trei etape. Prima fază, reprezentată de construirea unui singur imobil, a fost deja finalizată, în prezent aflându-se în execuţie celelalte două etape. Tudor Jucan, reprezentantul "Selina", ne-a precizat că cel de-al doilea bloc va fi terminat în septembrie 2009, după care, la fiecare şase luni, va fi terminată câte o clădire. Suprafeţele apartamentelor, care au de la una la cinci camere, oscilează între 45-50 mp şi 142 de metri pătraţi construiţi plus 160 mp de terasă. Preţurile acestora ajung la 48.000 de euro, res-pectiv 254.000 de euro. Complexul este edificat pe Calea Aradului, antreprenorul fiind tot societatea "Selina".

Ansamblul "Universităţii" se află, deocamdată, în faza de proiect şi prevede construirea a altor 2.200 de unităţi locative, ne-a mai spus domnul Jucan.

450 de apartamente dispuse pe cinci scări

"Ioşia Residence" este un alt ansamblu de locuinţe ce se construieşte în Oradea, investitorul fiind societatea "Trans World Trading". Investiţia presupune amenajarea a peste 450 de apartamente dispuse într-o clădire cu cinci scări, având regimul de înălţime subsol, parter şi 11 etaje. Primele trei scări, ce reunesc 315 unităţi, vor fi date în folosinţă în luna iunie a acestui an, ultimele două scări urmând să fie finalizate în cea de-a doua etapă. Potrivit reprezentanţilor proiectului, apartamentele sunt comercializate la preţul de aproximativ 1.000 de euro/mp, cu TVA. Suprafaţa totală construită este de de 45.000 mp, iar valoarea investiţiei se ridică la 25 milioane de euro. Termenul de predare pentru a întregul proiect este anul 2010. Antreprenorul lucrării este societatea "Colosseum Print", lucrarea fiind proiectată de "Dinamic Proiect".

"Prima Casa" - cartier independent în zona "Nufărul"

Firma "Prima Casa Invest" SRL, societate cu capital mixt româno-german, construieşte un amplu ansamblu rezidenţial, alcătuit din 16 imobile de locuinţe amplasate pe un teren de aproximativ trei hectare. Lucian Sălăjan, director de vânzări, ne-a precizat că au fost deja finalizate două etape din proiectul desfăşurat în cinci faze. Astfel, primele trei imobile, cu regimul de înălţime demisol, parter şi patru etaje, care cuprind 87 de apartamente, au fost contractate în totalitate, alte trei blocuri (ce totalizează 75 de locuinţe dispuse în clădiri cu demisol, parter, patru etaje şi mansardă) fiind vândute în proporţie de 85%. În prezent, mai sunt de contractat penthouse-urile, care costă între 115.000 şi 138.000 de euro.

Cea de-a treia etapă este reprezentată de ridicarea unui imobil elitist cu 44 de apartamente. Acesta va fi predat la sfârşitul anului în curs şi are un regim de înălţime demisol, parter şi cinci etaje.

În cadrul ultimelor două etape vor fi construite cinci şi, respectiv, patru blocuri înalte. Astfel, din etapa a patra face parte un imobil cu demisol, parter şi opt etaje şi alte patru clădiri dispuse pe demisol, parter şi nouă etaje, ce urmează să fie finalizate în vara anului viitor. Acestea reunesc 238 de apartamente. Construcţiile cuprinse în faza a cincea vor avea demisol, parter şi 11 etaje, în prezent lucrându-se la detaliile şi calendarul de execuţie.

Domnul Sălăjan ne-a precizat că ansamblul, situat în cartierul Nufărul, la câteva minute de centrul oraşului, va funcţiona independent, urmând să dis-pună şi de spaţii comerciale, grădiniţă, spaţii de joacă, parcări private etc.

"Cartierul Soarelui" la Oradea

O altă lucrare în derulare este "Cartierul Soarelui", situat pe strada Ion Păun Pincio, în Zona Episcopia. Reprezentanţii firmei investitoare - "Sticom Trading" - ne-au precizat că ansamblul reuneşte 460 de unităţi locative, cu una până la trei camere. Acestea sunt dispuse în şase imobile cu regimul de înălţime parter şi trei-patru etaje. Primele două blocuri vor fi date în folosinţă în această primăvară, restul unităţilor locative urmând să fie finalizate la sfârşitul anului în curs - primăvara anului viitor. Suprafeţele apartamentelor oscilează între 40,91 şi 127 de metri pătraţi, preţul de vânzare pentru prima etapă fiind de 800 de euro/mp, potrivit surselor citate. Antreprenorul lucrării este firma "Romaro". Pe lângă cele şase imobile amintite, vor mai fi construite alte 14 clădiri, societatea investitoare deţinând PUD-ul aprobat pentru acestea din urmă. Termenul prevăzut pentru finalizarea întregii investiţii este septembrie 2009. Suprafaţa totală construită se cifrează la 50.000 de metri pătraţi, valoarea inves-tiţională ridicându-se la 20 milioane de lei.

Hipermarketuri noi în Oradea

Deşi nu prea este spaţiu pentru dezvoltarea de proiecte comerciale, sunt câteva lucrări în desfăşurare, alţi investitori din domeniu anunţându-şi prezenţa pe piaţă în acest an. Astfel, se află în execuţie un "Pennymarket", un "Lidle" şi un Real" - al doilea din Oradea. Totodată, a fost achiziţionat terenul pentru construirea unui "Tiago Mall", în zona nordică a oraşului, pe Calea Aradului şi a unui centru comercial "Oradea Plaza", în centrul localităţii, care va cuprinde spaţii de birouri şi comerciale şi un hotel. Acest complex va fi alcătuit din două clădiri multifuncţionale, cu regimul de înălţime parter şi patru etaje (pentru spaţiile de afaceri), respectiv parter şi etaj (pentru zona comercială). Separat, va fi construit hotelul. De asemenea, tot pe Calea Aradului va fi construit un "Carrefour", terenul fiind comercializat, în această zonă, la preţul de 100 de euro/mp. Un alt hipermarket a fost dat în folosinţă în toamna anului trecut, pe Şoseaua Borşului. Alte terenuri sunt cumpărate pentru realizarea unor hipermarketuri pe şoseaua Oradea -Timiş, către aeroport. Circa 2.000 de metri pătraţi de birouri vor fi amenajaţi în incinta clădirii "Business Center Grand Hil", ne-au precizat reprezentanţii "Imobiliare Oradea". Pe segmentul spaţiilor de birouri se construieşte mai puţin, activitatea de afaceri derulându-se, în principal, în spaţiile special amenajate din incinta vechilor imobile de locuit.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional