Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

P3 Logistic Parks a început anul 2016 cu aproape 220.000 de m2 de spaţii logistice în construcţie

Adina Lateş Ştirile Zilei /

P3 Logistic Parks a început anul 2016 cu aproape 220.000 de m2 de spaţii logistice în construcţie

P3 Logistics Parks, investitor specializat, dezvoltator şi manager de proprietăţi pan-europene de logistică, a început anul 2016 cu aproape 220.000 de m2 de spaţii logistice în construcţie, în patru ţări din Europa, aproape dublul suprafeţei dezvoltate în 2015, de 113.000 m2, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Cele mai multe spaţii noi sunt pre-închiriate şi sunt construcţii de tip Build-to-Suit, incluzând un nou centru logistic pentru PSA Peugeot Citroen în P3 Niedersachsenpark, în nord-vestul Germaniei. În anumite cazuri, cum ar fi în Republica Cehă, compania dezvoltă spaţii de depozitare pentru a acoperi deficitele de pe piaţa de profil.

"Această creştere în dezvoltarea de spaţii noi este o continuare a performanţelor obţinute de P3 în 2015, cel mai aglomerat an al companiei de la înfiinţarea sa, în 2001", se arată în comunicat.

În 2015, compania a închiriat aproape 407.000 de m2 din cei peste 3 milioane de m2 aflaţi în portofoliul său european şi a semnat acorduri de înnoire a contractelor de închiriere pentru mai mult de 405.000 de m2. În întregul portofoliu, s-a înregistrat o creştere puternică a gradului de închiriere, iar rata de ocupare a spaţiilor P3 a urmat trendul ascendent din fiecare an, trecând de la 89% în 2013, la 91% în decembrie 2014, şi 93% la finalul anului trecut. Compania a atins un grad de ocupare de 100% în Germania, Italia, România şi Slovacia.

În prezent, compania se află într-o poziţie favorabilă creşterii, datorită istoricului de generare a unui cash flow puternic, şi randamentului excelent al capitalului. P3 se află în căutarea unor locaţii pentru noi parcuri logistice, dar şi a unor portofolii poziţionate strategic în întreaga Europă. În concordanţă cu această strategie, în ianuarie, P3 a achiziţionat un teren de 107.000 de m2 în Bavaria de Jos, în Germania, unde va construi 55.000 de m2 de spaţii logistice, sub numele de P3 Gottfrieding.

Compania a înregistrat o expansiune la începutul anului 2015, prin achiziţia unui portofoliu de 467.000 de m2 în Polonia şi România. Adăugând la acestea achiziţiile anterioare, P3 aproape şi-a dublat activele în 18 luni. Ca rezultat, P3 şi-a mărit portofoliul de clienţi de la 98 la peste 300 în nouă ţări şi şi-a extins echipa internă de la 48 la 110 angajaţi.

"

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional