Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

PÂNĂ ÎN 2025Hidroelectrica vrea să construiască mai multe hidrocentrale

N.I. Ştirile Zilei /

Cel mai mare producător de energie electrică din ţară, Hidroelectrica, are în plan construirea a 20 de amenajări hidroenergetice, până în 2025, cu o putere instalată totală de 843MW şi pentru care îşi planifică investiţii de aproape 1,9 miliarde euro. Compania îşi propune astfel creşterea potenţialului hidroenergetic al ţării, de la 53,83%, în prezent, până la 64,78%, în anul 2025, respectiv cu 20,86TWh/an, a declarat ieri directorul de dezvoltare al Hidroelectrica, Răzvan Cojoc, citat de NewsIn.

"Valoarea totală a potenţialului economic amenajabil al ţării se apreciază la circa 32,20TWh/an, din care în prezent Hidroelectrica valorifică în exploatare circa 17,33TWh/an, adică 53,83%. La orizontul anului 2025, se poate valorifica un potenţial de 20,86TWh/an, în condiţiile realizării obiectivelor propuse prin Strategia de dezvoltare a Hidroelectrica, ceea ce reprezintă 64,78% din potenţialul economic amenajabil al ţării", a spus Răzvan Cojoc.

Obiectivele noi pe care Hidroelectrica le are în plan sunt: Centrală Hidroelectrică (CHE) Bistriţa de 60MW, amenajarea hidroenergetică (AHE) a Râului Târgului, de 8,6MW, AHE a Râului Mureş pe sectorul Răstolniţa-Reghin, de 63MW, AHE a Râului Feneş, pe sectorul Feneş-Armeniş, de 8,4MW, AHE a Râului Buzău şi hidrocentrala Mlajet, de 43,6MW, AHE a Râului Mureş pe sectorul Petelea-Târgu Mureş, de 53MW, AHE a Râului Someşul Cald aval de CHE Salva, de 37MW, AHE a Râului Dâmboviţa pe sectorul Dragoslavele-Malu cu Flori, de 10,12MW, AHE a Râului Buzău, pe sectorul Ruşavăţ-Ojasca, de 46,66MW, CHE Vârful Câmpului, de 3,4MW, AHE a Râului Buzău, pe sectorul Chirleşti-Cislău, de 57,90MW, CHE Pietroşiţa, de 15,25MW, AHE a râului Someşul Mare pe sectorul Parva-Salva, de 98MW, CHE Buzău, de 22,7MW, AHE a Râului Strei pe sectorul Pârâul Cald-Subcetate, de 16,10MW, AHE a Râului Argeş amonte, de 44,4MW, AHE a Râului Someş pe sectorul Dej-Jibou, de 109,5MW, AHE a Râului Moldova, derivaţia Somuz, de 44,7MW, AHE a Râului Crişul Repede pe sectorul Lorau-Suncuiuş, de 28MW şi AHE a Râului Siret pe sectorul Suraia-Vadu Roşca, de 73,5MW.

Toate aceste amenajări hidroenergetice ar urma să producă o cantitate de 2467GWh/an. Punerea loc în funcţiune este prevăzută după 2016.

Cotidianul Bursa

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional